Opinii EVZ
Alegeri în Ucraina: Blocajul din coalițiile mozaic și fuga după figuri noi, niciodată confirmate. Pulsul planetei
Ucraina intră într-un nou an electoral, iar emulația, emoția și angajamentul populației pare la un nivel extrem de jos. Ucraina a avut trei resetări politice – declararea independenței și naționalismul RUH condus de Leonid Kravciuk, primul președinte al statului independent ucrainean; a urmat Revoluția Oranj, în 2004, cu Viktor Yushcenko și Iulia Timoshenko în prim plan și Maidanul – Revoluția Demnității, în noiembrie 2013-februarie 2014, și emergența lui Petro Poroshenko drept președinte.
La fiecare resetare, susținerea a fost majoritară pentru un partid sau o coaliție coerentă, pentru ca ulterior partida majoritară să se spargă în bucăți și să treacă prin guvernări de mezalianță cu partidele pro-ruse, ulterior traversând perioade cu lideri pro-ruși care erau debarcați abia la următoarea trepidație socială și politică majoră. Ei bine, astăzi suntem la 5 ani de la precedentele alegeri prezidențiale și parlamentare, iar entuziasmul arată la fel de prăbușit ca și coaliția și scena politică ucraineană, spartă în bucăți, într-un mozaic greu de coagulat într-o majoritate coerentă.
Alegerile prezidențiale sunt așteptate în mai. Cele generale în noiembrie 2019. În ambele cazuri, data exactă urmează să fie stabilită, dar intrarea în ultimele 6 luni de mandat prezidențial a dat deja semnalul lansării precampaniei, poziționării posibililor candidați și așezării opțiunilor în jurul jucătorilor mai vechi sau mai noi. Cu o dezamăgire importantă față de conținutul și substanța reformelor, cu preocuparea pentru întârzierea luptei anti-corupție, cu exemplele de la București considerate puncte de model, Ucraina abordează campania electorală fără speranță și așteptând un absenteism major.
Deja partidele de acum 5 ani au pierdut dramatic susținere publică. Partidul Popular al lui Arsenii Yatseniuk a ieșit practic din scenă, cu sub 1% susținere publică, în timp ce partidul lui Petro Poroshenko e sub prag. În schimb, în prim plan se află Blocul de Opoziție, fostul Partid al Regiunilor al lui Yanukovici, reașezat și rebranduit, și mai ales Blocul Yulia Timoshenko, partidului fostului premier încarcerat și de Kuchma, și de Yanukovici, partener al lui Viktro Yushcenko în Revoluția Oranj, care s-a reinventat drept modernizator, susținător al inovării și relansării economiei moderne.
Cum alegerile prezidențiale sunt primele, marea întrebare era dacă există figuri noi, convingătoare, care să relanseze speranța. Ei bine, există în continuare figurile vechi ale politicii Ucrainene, chiar dinainte de Maidan, care domină scena politică și sondajele de opinie: Iulia Timoshenko conduce, dar la un 18%, în timp ce următorii 2 concurenți sunt toți la circa 12%, în ordine fostul ministru al Apărării Anatol Hritsenko (candidat de două ori la președinție cu maximum 1 milion de voturi adunate din populația de 42 milioane și votanții de circa 30 milioane) Președintele în exercițiu, Petro Poroshenko și doi candidați noi, figuri proaspete, populare, dar cu credibilitatea la jumătate, circa 6%. Candidatul Blocului de Opoziție, fostul ministru al Energiei Iuri Boiko, este la fel de puțin prizat.
Deci avem figurile clasice, consacrate, ale scenei politice, care domină în continuare alegerile, la care s-a adăugat un cântăreț de muzică rock, Sviatoslav Vakarchiuk – care a mai cochetat cu politica, a fost deputat în 2007 timp de un an după care a plecat prin demisie pentru că cei din Verhovna Rada, Parlamentul unicameral ucrainean, s-ar fi certat mai mult decât să răspundă cererilor cetățenilor. Apoi la fel e cotat actorul de comedie Volodymyr Zelensky, care joacă un candidat prezidențial și ulterior președinte într-un serial foarte popular numit „Servitorul Poporului”. Cei doi păstrează ambiguitatea sau resping de-a dreptul candidatura, dar Zelensky a înregistrat partidul Servitorul Poporului și a atras și atenția naționaliștilor și oligarhului Kolomoisky, care ar putea să-l susțină în candidatura sa.
Ei bine, politica ucraineană rămâne înglodată în perspectivele unor majorități mozaic impredictibile, pe care doar alegerile din sfârșitul anului viitor le vor putea desluși. Mai ales că votul e pe sistem mixt, jumătate pe liste de partid, jumătate în circumscripții, fapt ce aduce mulți independenți și o fracționare maximă scenei politice, fără principiu coagulator. Pe de altă parte, figurile noi propuse sunt evident perdante în fața politicienilor consacrați.
Am avut ocazia să-i întâlnesc pe toți potențialii candidați prezidențiali. Petro Poroshenko pare să se califice în turul doi, alături de Iulia Timoshenko, fiind figurile cele mai aproape de postura prezidențială, unul jucând patriotismul ucrainean așezat și realist, cu promisiuni ce vizează doar ceea ce se poate - fără extreme, lăsate altor formațiuni – iar celălalt modernizare și inovație cu note de populism, acuzat unanim de mass media și contracandidați, dar rămânând în prim planul cursei. Anatol Hritsenko nu are suport nici public, nici politic – l-am văzut părăsind singuratic, doar cu asistenta sa, în timp ce toți ceilalți erau asaltați de presă și persoanele din sală. Vakarchiuk mi s-a părut cel mai periculos, dacă ar ajunge vreodată la funcția supremă în stat, prin mesianismul exhibat și prin ignorarea totală a responsabilității funcției publice și infrastructurii birocratice. Deci, în ciuda inovațiilor, turul doi prezidențial va reuni veteranii Petro Poroshenko și Iulia Timoshenko, în ordine inversă, personalitățile politice cu cea mai mare rată de respingere a populației din Ucraina. O cursă grea și neconvingătoare, cu impact asupra viitoarelor alegeri generale.
Recomandările noastre
