UCRAINA. Adunarea Generală a ONU denunţă anexarea Crimeii la Rusia

Adunarea Generală a ONU a adoptat, azi, o rezoluţie cu caracter neconstrângător, care denunţă referendumul din Crimeea şi anexarea peninsulei la Federaţia Rusă.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, azi, o rezoluţie cu caracter neconstrângător care denunţă referendumul din Crimeea şi anexarea peninsulei la Federaţia Rusă.

Rezoluţia, propusă de Ucraina şi susţinută de Occident, a primit 100 voturi pentru, 11 împotrivă şi 58 de abţineri dintre cele 193 de state membre ale Adunării. Alături de Rusia, printre ţările care s-au pronunţat împotriva rezoluţiei figurează Armenia, Belarus, Coreea de Nord, Cuba, Nicaragua, Venezuela, Siria. Ţări ca Argentina, Brazilia, China, Egipt, India, Pakistan, Senegal s-au abţinut de la vot, în timp SUA şi aliaţii lor europeni, arabi şi asiatici au votat masiv în favoarea textului propus de Kiev. Textul „subliniază că referendumul desfăşurat la 16 martie (în Crimeea), neavând nicio valabilitate, nu poate justifica vreo schimbare a statutului” peninsulei şi cere tuturor statelor şi organizaţiilor internaţionale „să nu recunoască nicio schimbare a (acestui) statut”. Ucraina, apel la ONU să împiedice Rusia să-şi continue ”agresiunea”      Ministrul ucrainean de externe, Andrei Deşciţa, a făcut apel joi la statele membre ale ONU să voteze masiv în favoarea unei rezoluţii a Adunării Generale care să împiedice Rusia să-şi continue ”agresiunea”. ”Sunt convins că un vot masiv va împiedica noi acţiuni agresive” din partea Rusiei, a afirmat ministrul ucrainean, referindu-se implicit la ameninţarea unei invazii a Ucrainei de către trupele ruse masate la frontierele sale, potrivit relatării AFP citată de Agerpres. Andrei Deşciţa a mai subliniat că anexarea Crimeii la Rusia constituie ”încălcarea cea mai flagrantă a legilor internaţionale de la crearea Naţiunilor Unite”, acuzând Moscova de ”'false justificări, insulte şi neadevăruri”., Totodată, ambasadoarea americană Samantha Power a solicitat statelor membre să adopte rezoluţia în cauză. ”Ucraina merită susţinerea noastră. Noi vă cerem insistent să votaţi această rezoluţie, care face apel la o soluţie diplomatică, şi nu militară, pentru această criză”, a afirmat reprezentanta SUA. De cealaltă parte, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a apărat legitimitatea referendumului din Crimeea, vorbind de ”o reunificare între Crimeea şi Federaţia Rusă”. CITIȚI ȘI

  • Toţi ofiţerii ucraineni luaţi prizonieri în Crimeea au fost eliberați
  • Pierderea Crimeii, doar una dintre problemele Ucrainei