Ucraina a lovit un depozit de rachete şi explozivi din Rusia. S-au folosit 120 de drone

Arme Ucraina. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Ucraina a anunțat că a lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică un depozit de rachete şi muniţie în Rusia, în regiunea Volgograd (vest), și nu vrea să se oprească aici. Rusia a refuzat să vorbească despre consecinţele acestei operaţiuni, dar a transmis că a doborât 125 de drone explozive provenind din Ucraina, dintre care 67 deasupra regiunii Volgograd.

Ucraina a lovit un depozit de rachete din Rusia

Atacul ucrainean a fost realizat în comun - cu ajutorul a ”120 de drone” explozive - de către spionajul militar (GUR), serviciul de securitate (SBU) şi armată. Depozitul cu rachete, muniţie şi explozivi lovit se află în satul rus Koltuban, în regiunea Volgograd, adică ”o ţintă la o distanţă de peste 600 de kilometri”.

„Cu o zi înainte de atac, au sosit rachete iraniene” în depozit, dă asigurări, într-un comunicat Statul Major al armatei ucrainene, însă fără să spună dacă aceste rachete fiurnizate de Iran, un aliat al Rusiei, au fost atinse în mod direct în atac, care a provocat un ”incendiu”.

Rusia refuză să vorbească despre noul atac

Rusia n-a spus nimic despre noul atac ucrainean menit să-i deregleze logistica din amontele zonelor de luptă.„În cursul nopţii (...), 125 de drone au fost distruse şi interceptate de către apărări aeriene”, a anunţat simplu pe Telegram Ministeru rus al Apărării.

Ucraina. Sursă foto: x/defenceu

Atac masiv cu drone

Guvernatorul din Volgograd, Andrei Bocearov, a spus că nu există nici victime, nici pagube. Cu toate acestea, se aude că mai multe explozii s-au înregistrat în apropiere de Kotluban, unde se află instalaţii ale Direcţiei Principale a Rachetelor şi Artileriei de la Ministerul Apărării”. Presa rusă locală a semnalat „un atac masiv cu drone”, iar locuitori ai acestei zone intervievaţi şi citaţi au spus că au fost ”multe explozii” în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Kievul a anunțat că efectuează atacuri pe teritoriul rus împotriva unor ţinte militare şi industriale ca răspuns la bombardamente ale armatei ruse zilnice în Ucraina. Rusia a spus că va continua să distrugă dronele ucrainenilor.