Preşedintele Barack Obama a denunţat uciderile în masă devenite în Statele Unite "o rutină" şi a insistat că "nicio ţară avansată" nu asistă în mod regulat la astfel de tragedii precum cel din Oregon, unde zece persoane au fost ucise iar alte şapte rănite.
Un supravieţuitor al atacului a declarat că atacatorul le-ar cerut victimelor să spună ce religie au înainte să înceapă să tragă. Creştinilor le-ar fi spus “bun, atunci în câteva secunde te vei întâlni cu Dumnezeu”. Atacul a avut loc în prima săptămână de cursuri la Universitatea Umpqua de la Roseburg, un mic orăşel forestier situat la aproximativ 290 de kilometri sud de Portland. Asasinul a fost identificat drept Chris Harper Mercer, în vârstă de 26 de ani, care a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia. Mercer s-ar fi născut în Marea Britanie şi potrivit unei surse citate de The New York Times ar fi fost un tânăr “furios care se alimenta în permanenţă cu ură”. Asupra sa au fost găsite trei pistoale, o puşcă şi o vestă antiglonţ. Potrivit presei din SUA, Chris Harper Mercer nu ar fi fost student al universităţii unde a avut loc masacrul.
"Două surse din poliţie au declarat pentru CBS News că cel care a tras a fost identificat ca Chris Harper Mercer", a indicat canalul pe site-ul său, adăugând că aceste surse s-au referit la "patru arme - pistoale şi o puşcă - găsite la locul atacului".
CBS News evocă un blog aparţinând tânărului şi în care el se referă la "multe atacuri armate", inclusiv cel din luna august când doi jurnalişti au fost împuşcaţi mortal de un fost coleg în Virginia (estul SUA). "Anchetatorii i-au intervievat familia şi prietenii", explică de asemenea CNN.
"Într-un fel, acest lucru a devenit o rutină, informaţiile sunt de rutină, reacţiile mele aici pe acest podium au ajuns de rutină şi răspunsul celor care se opun oricărei legi de bun simţ asupra acestor arme a devenit de asemenea de rutină", a afirmat Barack Obama, într-o dură şi ironică declaraţie în faţa presei la Casa Albă, chemând din nou Congresul să legifereze pentru a încadra mai bine utilizarea armelor de foc. Obama a mai spus că rugăciunile pentru victime "nu sunt suficiente" şi problema trebuie abordată cât mai curând posibil, din punct de vedere politic pentru combaterea violenţei armate în ţară.
"Avem nevoie de mai puţine arme în Statele Unite", a pledat Obama, subliniind că în ţară există "aproximativ câte o armă pentru fiecare bărbat, fiecare femeie şi fiecare copil" şi îndemnând presa să compare numărul victimelor americane ale terorismului cu cel al victimelor atacurilor cu arme de foc.
"Avem un Congres care blochează în mod explicit simpla colectare de date despre armele de foc. Cum este posibil aşa ceva? Este o opţiune politică pe care ne-o exprimăm pentru a lăsa se întâmple acest tip de măcel în fiecare lună", a denunţat el.
Preşedintele Statelor Unite a îndemnat Congresul să "să schimbe legile, să salveze vieţi şi să lase tinerii să poată să trăiască". "Nu este un lucru pe care să-l pot face singur", a subliniat el, după care a adăugat: "mă rog să nu fiu obligat să revin în faţa voastră, aici, până la sfârşitul preşedinţiei mele. Dar, din păcate, acest lucru se poate repeta".