Tânărul care a omorât-o cu 14 lovituri de cuţit pe angajata casei de amanet se ascundea într-un cort, înconjurat de ziare cu fotografia sa.
Tânărul acuzat că, la jumătatea lunii iunie, a ucis-o cu 14 lovituri de cuţit pe angajata unei case de amanet din Galaţi a fost capturat, ieri, de poliţiştii de frontieră pe malul Dunării, în localitatea tulceană I.C. Brătianu.
Alexandru Ionel Rabacu, în vârstă de 18 ani, fiul unui poliţist gălăţean, se ascundea într-un cort, pe care-l amplasase la aproximativ un kilometru de cheiul la care acostează bacul, încă de marţi-seară, când poliţiştii au anunţat că a fost identificat drept autor al crimei.
Astfel, la capătul unei anchete care a durat aproape două luni şi care a vizat, iniţial, nu mai puţin de 200 de persoane, Rabacu a fost reţinut de procurori, sub acuzaţia de omor deosebit de grav, infracţiune pedepsită de Codul Penal cu detenţia pe viaţă. Descoperit de vecinii de cort aflaţi în vacanţă
Potrivit anchetatorilor, Rabacu a fost capturat după ce un localnic l-a recunoscut şi i-a avertizat pe poliţiştii de frontieră.
„O familie care avea cortul amplasat în apropiere ne-a spus că ieşea rar din cort. Mergea doar să-şi cumpere conserve şi ziare. De altfel, în momentul în care l-am reţinut era înconjurat de ziare cu fotografia sa pe prima pagină, iar revista pe care o citea era deschisă la un articol intitulat «cum să-ţi asiguri locuinţa în cazul furtului »“, au precizat surse din poliţie.
Alexandru Rabacu a mai fost „săltat“ de poliţiştii gălăţeni. „La acea dată era unul dintre sutele de suspecţi. Pe 23 iunie a fost dus la un centru pentru minori, de unde a reuşit să fugă. I-am pierdut apoi urma“, au mărturisit, ieri, anchetatorii.
Probele ADN i-au dus pe anchetatori la criminal „Pe 1 iulie, am primit însă o informaţ ie importantă: înainte de comiterea crimei, i-a mărturisit prietenei lui că are de gând să comită un jaf. Aşa ni s-a confirmat şi mobilul, mai ales că a lăsat la locul faptei un bilet prin care explica că a ucis-o pe vânzătoare pentru că nu a putut deschide seiful.
«Dacă nu aveaţi seif nu făceam asta», a scris atunci, cu un creion roşu, Rabacu. (...) Am confruntat apoi probele ADN recoltate din casa de amanet cu cele prelevate de la el în timpul anchetei şi, după o lună, analizele au arătat că este asasinul pe care-l căutam“, a precizat comisarul-şef Ştefan Căpătan, unul dintre poliţiştii care au lucrat la acest caz.
MOTIVARE. La locul asasinatului a fost găsit un bilet scris de criminal prin care explica de ce a comis fapta
MODEL PENTRU UCIGAŞ
S-a inspirat din asasinarea unui lider mafiot
Faptul că ucigaşul nu era dezinteresat de presă i-a făcut pe anchetatori să nu excludă posibilitatea ca acesta să-şi fi pregătit atacul folosind drept model asasinarea lui Marian Ivan, liderul mafiei gălăţene. La fel ca şi angajata casei de amanet (Mirela Streaşină, în vârstă de 25 de ani) Ivan a fost ucis, ziua, în plină stradă, cu mai multe lovituri de cuţit. Pe de altă parte, anchetatorii au infirmat, ieri, ipoteza potrivit căreia tânăra ucisă de Rabacu ar fi fost însărcinată. „Ştim că, înainte de a muri, era convinsă de asta, dar analizele făcute de legişti au infirmat sarcina“, a conchis, ieri, comisarul-şef Ştefan Căpătan.
CITIŢI ŞI