În august, lună de concedii, fără nici o dezbatere, Adunarea Națională a Franței a adoptat în cadrul Legii Bioeticii un amendament care permite întreruperea de sarcină până în luna a noua pentru „suferință psihosocială”.

Un interviu realizat de Dreuz pe marginea acestui subiect cumplit cu avocatul Gilles-William Goldnadel.

 

Pedeapsa cu moartea este interzisă în Franța și acum se permite avortarea unui bebeluș – de altfel nici nu mai este vorba de un avort – până la câteva ore înainte de nașterea sa. Nu este o incoerență?

Este o imensă contradicție pe care am condamnat cu prilejul adoptării acestei legi. Trebuie bine înțeles că nașterea acestei legi, ca să zic așa, s-a produs în plină toropoare estivală în cadrul unei legi a bioeticii care era despre Procrearea Medicală Asistată (PMA) între femei.

A fost făcută un fel de bretea legală, prin care s-a autorizat de acum, până în luna a noua de sarcină, un avort din momentul în care ar exista un risc, pun ghilimele, „psihosocial”, pentru mamă.

Nimeni nu este în stare să spună ce este riscul psihosocial, iar definiția este lăsată la interpretarea arbitrară a doi medici care pot elibera autorizația în chestiune.

Exista deja prevăzută legal, mult mai de înțeles, posibilitatea pentru o mamă de a avorta în orice moment atunci când se stabilea că există un risc pentru ea.

Legea preferă – și religia la fel – să salveze femeia înaintea copilului, este de înțeles.

Dar a legifera un risc psihosocial, altfel zis o suferință morală și a autoriza, în caz de suferință morală a femeii, să îi elimini copilul pentru a nu se mai naște, nu ne mai aflăm în cadrul avortului ci al unui infanticid, în luna a noua.

Ei bine, aici este o transgresiune morală pe care mărturisesc că mi-e greu să o explic rațional, dacă ne-am mai afla sub egida rațiunii.

Am făcut comparație cu faptul că, în societățile noastre occidentale, și la presiunea progresismului, pedeapsa cu moartea este considerată drept culmea abominației.

Altfel zis, nu ai dreptul să-l ucizi pe domnul Fourniret (Michel Fourniret, asasin în serie, zis, „Căpcăunul din Ardeni”, a mărturisit că a ucis 12 persoane între 1987 și 2003 – n.a.), nu ai dreptul să execuți pe cineva care a tăiat în bucăți un copilaș pentru că asta ar însemna să fim la fel ca asasinul.

Vă amintesc că dezbaterea privind pedeapsa cu moartea nu a fost atât de simplă pe cât se spune astăzi. Interzicerea pedepsei cu moartea a fost preferată din două motive: prima este că se considera pe plan moral că nimeni nu are dreptul de a suprima o viață, la care se mai adăuga și riscul unei erori judiciare, ceea ce este adevărat – dar poți foarte bine rezerva pedeapsa cu moartea celor care mărturisesc – și, a doua, aboliționiștii au câștigat afirmând că, în termeni de severitate, este mult mai aspru să-l ții pe cineva toată viața în închisoare decât să-l lichidezi pe loc.

Doar că, a doua zi după abolirea pedepsei cu moartea, s-a sesizat, și din ce în ce mai puternic, că pedeapsa perpetuă era o himeră. Astăzi, în medie, un condamnat pe viață execută 17 ani de închisoare.

În termeni de descurajare, suntem foarte departe de pedeapsa cea mai gravă pe care o reprezintă pedeapsa cu moartea.

În realitate, sub pretextul de a proteja viața, în mintea multor aboliționiști – nu zic a tuturor – exista faptul de a se gândi mai mult la vinovat decât la victimă, printr-un fel de răsturnare de raționament sau inversare de norme.

Vă spun aceste lucruri pentru că, dacă ne gândim bine, a tolera asasinarea unui copilaș nevinovat, însă nu și execuția unui criminal de neiertat și vinovat, observați foarte bine că  ne aflăm într-o inversare de norme.

Încerc să explic inexplicabilul, dar cred că ne aflăm chiar în miezul acestuia.

Adăugați și un foarte puternic inconștient căruia îi repugnă să tolereze din partea statului, considerabil emasculat în ultimii 30 de ani, orice dovadă de virilitate.

Statul nu mai este altceva decât un uriaș cu picioare de lut.

Dimpotrivă, sub egida feminismului triumfător, în numele mamei, poți tolera asasinatul. Iertați-mă că am ajuns cu explicațiile atât de departe, până la psihanaliză.

 

Dar această decizie de a tolera avortul până în luna a noua de sarcină era foarte dorită de persoanele care se plasează la extrema stângă a spectrului politic, cele care cer un control mult mai important al statului asupra vieții oamenilor…

Aveți dreptate. Acest lucru face parte din multele contradicții ale extremei stângi.

 

Cu patru ani în urmă, când Donald Trump i se opunea lui Hillary Clinton în cursa prezindențială și când Hillary Clinton s-a declarat favorabilă avortului până în ultima zi de sarcină, Dreuz a fost atacat de presa corect politică de stânga ca fiind conspiraționist, ca difuzor de Fake Newa abominabile. Cei care la vremea respectivă negau că un lider politic de stânga poate dori acest infanticid, îl agreează astăzi.

Știți, ultima metodă a extremei stângi de a nega realitatea, când i-o pui sub nas, este de a explica că este un Fake.

Însă, pentru a încheia subiectul nostru, este totuși un straniu paradox de a lăsa doi oameni să decidă soarta unei vieți nevinovate, în timp ce te-ai opus ca doisprezece oameni să decidă moartea unui vinovat.