100 de momente de colecţie într-un Revelion de poveste

La cumpăna dintre ani, strălucirea trecutului şi efervescenţa prezentului se împletesc într-un Revelion de poveste la TVR 1. Momente inedite, cu cei mai mari actori, alături de cele mai îndrăgite scenete, melodii de muzică uşoară şi populară care ne-au însoţit petrecerile de-a lungul anilor ne vor ţine companie în Revelionul de poveste de la TVR 1.

De la ora 20.30 începe REVELION 2019 în care vom putea urmări cele mai bune înregistrări din programele de Revelion ale anilor '60, '70, '80, '90, care ţineau milioane de români în faţa televizorului. Regaluri actoriceşti semnate Amza Pellea, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Ştefan Bănică etc. vor fi adunate la TVR 1 în 100 de momente de aur. Vom revedea şi celebre cupluri care au făcut istorie: Stela Popescu şi Ştefan Bănică Senior, Anda Călugăreanu şi Aurelian Andreescu, Toma Caragiu şi Elena Caragiu sau Angela Similea şi Florin Piersic.

Din programul Anului Nou nu vor lipsi nici parodiile de excepţie sau cântecele şi dansurile populare transpuse într-o viziune modernă. Telespectatorii TVR 1 se vor bucura de toate momentele de divertisment într-o variantă masterizată, iar gazde ne vor fi Ioana Voicu şi Radu Andrei Tudor.

 

„Este pentru a doua oară când prezint alături de Ioana Voicu programul din noaptea de Revelion. Va fi o noapte cu totul aparte, pentru care am pregătit momente unice, pe care românii le-au iubit şi le-au apreciat de-a lungul anilor. Pentru noi este o mare onoare să fim primiţi în casele voastre în noaptea de Revelion”, a spus Radu Andrei Tudor. 

Pentru cea mai importantă petrecere din an, Ioana Voicu a pregătit patru ţinute elegante pe care le va schimba în funcţie de fiecare perioadă pe care Revelionul TVR 1 o va străbate.

 

„Sunt foarte emoţionată că voi petrece Revelionul alături de telespectatori. TVR 1 a pregătit o ofertă de programe bogată şi sunt convinsă că fiecare dintre voi va descoperi ceva să-i fie pe plac. Vă aştept la TVR 1 să închinăm o cupă de şampanie la trecerea dintre ani”, a spus Ioana Voicu.

 

Trecerea dintre ani, la TVR 1, este marcată cu un spectaculos foc de artificii. După urările de la miezul nopţii, de la ora 0.15, realizatoarea Elise Stan ne propune o selecţie de muzică autentică românească, pe care cu toţii o iubim, interpretată de: Maria Tănase, Romica Puceanu, Ileana Sărăroiu, Maria Lătăreţu, Gică Petrescu, Fărâmiţă Lambru, Gabi Luncă, George Hazgan, Ionel Budişteanu, Marcel Budeală, Ion Onofei, Dorina Drăghici, Ionela Prodan, Dona Dumitru Siminică, Daina Badea, Emil Gavriş, Ion Dolănescu, Gigi Marga, Dorin Teodorescu, Luigi Ionescu, Ion Luican, Irina Loghin, Benone Sinulescu şi mulţi alţii.

De la ora 3.15, petrecerea continuă cu înregistrări din REVELIONUL CENTENAR din Piaţa Constituţiei, un show exploziv alături de cele mai tari vedete ale momentului. Delia, Carla’s Dreams, Smiley, The Motans, Antonia, Nicoleta Nucă, Mark Stan, Alex Calancea și Lupii, Irina Rimes, Vescan, Noaptea Târziu, Dorian Popa, Vanotek & Lori vor petrece alături de telespectatori, creând o atmosferă efervescentă și plină de voie bună.

În prima zi a Noului An, cel mai mediatizat concert al tuturor timpurilor se vede la Televiziunea Română. TVR 1 şi TVR HD transmit tradiţionalul Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena în direct, pe 1 ianuarie, de la ora 12.15.