TVR Moldova, distincție primită la Gala Premiilor Valori Contemporane de la București

TVR Moldova, distincție primită la Gala Premiilor Valori Contemporane de la București

Jurnaliștii de la TVR Moldova urmează să fie recompensați, cu o distincție, în cadrul unui eveniment important, organizat în România. Este vorba despre Gala Premiilor Valori Contemporane de la București.

Evenimentul reprezintă o ediție specială ce se desfășoară sub egida Premiilor Radar de Media și sub patronajul Ministerului Culturii al României.

TVR Moldova, premiu la o gală de referință ce este organizată în România, la București

Ceremonia are în vedere personalități și proiecte marcante de la începutul secolului XXI și va avea loc la data de 11 iulie, la Sala Luceafărul din centrul Capitalei.

Se vor recunoaște meritocrația, valorile autentice, creativitatea, abnegația, spiritul elitist românesc, măiestria și talentul unora dintre cele mai importante personalități, care au scris istorie în domeniu lor de activitate și care, incontestabil, au devenit deja parte a memoriei naționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

După exprimarea voturilor, în trei ședințe, de Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței a Premiilor Myosotis, comisie ce a fost prezidată onorific de soprana Felicia Filip, s-au stabilit următoarele personalități laureate.

Cine se numără printre laureații evenimentului

Ele adus, în ultimii 20 de ani, contribuții majore culturii, teatrului, filmului, muzicii, științei, educației, sportului, spiritualității, carității și renumelui României în lume, în general:

Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – prin Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, secretarul Sfântului Sinod Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române Acad. Leon Dănăilă Dumitru Prunariu Nadia Comăneci Emil Boroghină Mihai Cimpoi Gheorghe Zamfir Excelența Sa, Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar Mihnea Cosmin Costoiu, Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București George Becali Dan Negru Florin Piersic Carmen Tănase Magda Catone Pr. Constantin Necula Pr. Nicolae Dima Doina Dabija Claudia Motea George Grigoriu Daniela Șontică Adrian Artene Irena Boclincă Iulia Ghercă Răzvan Predica Dima Trofim Cătălin Botezatu Ovidiu Lipan Țăndărică Maria Ivanov Dida Drăgan Cristofor Aldea-Teodorovici Nicolae Mocanu, director TVR Moldova Elvira Gheorghiță Răzvan Vișan Laurențiu Paicu Valentina Vesler Ada Vertan Eva Pavel Răzvan Cosmin Pană Marius Gălan Nicolae Furdui Iancu Eugen Doga Andra Măruță Mioara Velicu Andreea Popa Vlad Ciurea Velentin Grigore

Revista presei