Turul Franței, cea mai mare cursă de ciclism din lume ÎNCEPE ASTĂZI. Va reuși Froome să se impună din nou în „Marea Buclă”?

Turul Franței, cea mai mare cursă de ciclism din lume ÎNCEPE ASTĂZI. Va reuși Froome să se impună din nou în „Marea Buclă”?

Cea mai prestigioasă cursă de ciclism din lume, Turul Franței, va lua startul, astăzi, la Dusseldorf (Germania). Astfel, este pentru a ptra oară în istorie, când celebra întrecere va pleca de pe tărâm german.

„Marea Buclă” a ajuns la ediția cu numărul 104. Competiția va începe, astăzi, cu un contratimp de 14 kilometri, la Dusseldorf. Și de această dată, specialiștii l-au dat favorit pe rutierul britanic Chris Froome (Sky Team), nimeni altul decât triplul câștigător în ultimele patru ediții ale Turului Franței. După acesta, favoriți mai sunt Nairo Quintana (Movistar), Richie Porte (BMC), Alejandro Valverde (Movistar) și Alberto Contador (Trek-Segafredo).

Traseul de anul acesta cuprinde nouă etape plate, cinci de munte mediu și cinci de munte înalt, inclusiv patru sosiri în vârf și două etape de contratimp individual. Evenimentul va fi transmis în direct pe Eurosport.

  • Etapa 1, Sambata, 1 Iulie: Dusseldorf – Dusseldorf (ITT), 13km
  • Etapa 2, Duminica, 2 Iulie: Dusseldorf – Liege, 202km
  • Etapa 3, Luni, 3 Iulie: Verviers – Longwy, 202km
  • Etapa 4, Marti, 4 Iulie: Mondorf-Les-Bains – Vittel, 203km
  • Etapa 5, Miercuri, 5 Iulie: Vittel – Planche des Belles Filles, 160km
  • Etapa 6, Joi, 6 Iulie: Vesoul – Troyes, 216km
  • Etapa 7, Vineri, 7 Iulie:Troyes – Nuit-Saint-Georges, 214km
  • Etapa 8. Sambata, 8 Iulie: Dole – Station des Tousses, 187km
  • Etapa 9, Duminica, 9 Iulie: Nantua – Chambery, 181km
  • Zi de pauza 1, Luni, 10 Iulie
  • Etapa 10, Marti, 11 Iulie: Perigueux – Bergerac, 178km
  • Etapa 11, Miercuri, 12 Iulie: Eymet – Pau, 202km
  • Etapa 12, Joi, 13 Iulie: Pau – Peyragudes, 214km
  • Etapa 13, Vineri, 14 Iulie: Saint-Girons – Foix, 100km
  • Etapa 14, Sambata, 15 Iulie: Blagnac – Rodez, 181km
  • Etapa 15, Duminica, 16 Iulie: Laissac-Severac L’Eglise – Le Puy-en-Velay
  • Zi de pauza 2, Luni, 17 Iulie
  • Etapa 16, Marti, 18 Iulie: Le Puy-en-Velay – Romans-Sur-Isere, 165km
  • Etapa 17, Miercuri, 19 Iulie: La Mure – Serre-Chevalier, 183km
  • Etapa 18, Joi, 20 Iulie: Briancon – Izoard, 178km
  • Etapa 19, Vineri, 21 Iulie: Embrun – Salon-de-Provence, 220km
  • Etapa 20, Sambata, 22 Iulie: Marseille – Marseille (ITT), 23km
  • Etapa 21, Duminica, 23 Iulie: Montgeron – Paris Champs Elysees, 105km

ECHIPELE

Ne puteți urmări și pe Google News

AG2R La Mondiale (Fra) Astana Pro Team (Kaz) Bahrain – Merida (Brn) BMC Racing Team (USA) Bora – Hansgrohe (Ger) Cannondale Drapac Professional Cycling Team (USA) FDJ (Fra) Lotto Soudal (Bel) Movistar Team (Spa) Orica – Scott (Aus) Quick-Step Floors (Bel) Team Dimension Data (RSA) Team Katusha – Alpecin (Sui) Team Lotto NL – Jumbo (Nld) Team Sky (GBR) Team Sunweb (Ger) Trek – Segafredo (USA) UAE Abu Dhabi (UAE)