După ce la 30 decembrie 1922, la primul Congres al Sovietelor, a fost proclamată crearea URSS, S.M. Kirov a prezentat o idee ambițioasă, construirea unui Palat al Sovietelor, care ar fi devenit un simbol al noii țări și, în același timp, cea mai înaltă clădire din lume, un adevărat Turn Babel al comunismului.

Punerea în practică a ideii unui Palat al Sovietelor a început abia în 1931, la ordinul lui Stalin. În iunie a acelui an s-a anunţat concursul de proiecte, la care s-au înscris atât de arhitecți profesioniști, cât și de cetățeni obișnuiți ai Uniunii Sovietice. Printre concurenți a fost și marele arhitect francez Le Corbusier.

În 1933, a fost desemnat câștigătorul, proiectul lui B. Iofan. Dar, proiectul câștigător era foarte diferit de versiunea finală. Înălțimea clădirii trebuia să fie de 420 de metri, dintre care 100 era înălțimea statuii lui Lenin, aflată în vârf.

Un deget al statuii era de dimensiunea unei case cu două etaje. În capul figurii gigantice a lui Lenin trebuia să se facă o sală de ședințe.

În partea centrală a Palatului era proiectată Sala Mare, cu o capacitate de 22 de mii de oameni. Scena era în mijloc, rândurile de scaune erau dispuse ca într-un amfiteatru. Lângă Sala Mare se afla un foaier, săli de utilități şi Sala Mică. La etaje erau camere ale membrilor Sovietului Suprem din URSS, sala Prezidiului și birouri.

Pentru prima dată în URSS, într-un şantier s-a efectuat o analiză preliminară a solului utilizând forarea de miez, au fost forate puțuri cu o adâncime de 60 de metri și a fost analizată compoziția solului. Locul s-a dovedit a fi bine ales, în acea zonă fiind calcaruri dense și o "insulă" stâncoasă.

Pentru a se asigura că apele subterane nu subminează fundația, a fost folosită bituminizarea: aproape aproximativ 2.000 de puțuri au fost forate în jurul gropii pentru fundație şi bitumul a fost turnat în ele. În plus, au fost instalate pompe de îndepărtare  a apei și a fost adăugat un strat izolator.

Pentru finisarea finală a grandioasei construcții a fost construită o fabrică de prelucrare a pietrei. Construcția fundației (concepută într-un mod special - sub formă de inele) a presupus 550 mii metri cubi de beton. Diametrul fiecărui inel era de aproximativ o sută de metri.

Au fost instalate 34 de coloane. Suprafața unei coloane în secțiune transversală a fost de 6 km. Cadrul clădirii a fost creat dintr-o clasă specială de oțel, creată special, "DS". Proiectul urma să fie finalizat până în 1942. În 1940, cadrul ajunsese la șapte etaje, dar a început războiul.

Oțelul de calitate era necesar pentru producerea tancurilor, iar scheletul a trebuit dezmembrat. După război, țara nu a mai avut resursele pentru o astfel de construcţie megalomană. Stația de metrou "Kropotkinskaya" a fost concepută ca un hol subteran al Palatului și construită la o scară maximă.

Marea victimă a acestei aventuri a fost Catedrala Hristos Mântuitorul, astfel încât Palatul să fie construit în acel loc. Moscoviții nu au fost încântaţi de aruncarea în aer a catedralei, însă concursul a avut loc, proiectul palatului a fost selectat și au început lucrările de construcție a subsolului.

Şeful de şantier a fost, din 1932, Vasili Mihailov, unul dintre directorii  Dneproges. Până în 1939, partea principală a subsolului palatului a fost finalizată, dar Mihailov nu a văzut-o. În 1937 a fost arestat și împușcat.

Nici, vizionarul  Kirov, care avusese ideea construirii Palatului,  nu a apucat să vadă prea mult, fiind asasinat în 1934. Kirov a fost prima victimă a epurării prin care Stalin i-a eliminat pe aproape toţi vechii bolşevici din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi din conducerea URSS.