Turismul spaniol, prăbușire dramatică

Spania a primit în luna iunie 204.926 de turişti străini, cu 97,7% mai puţin decât în luna iunie 2019, relevă un studiu al Institutului Naţional de Statistici din Spania.

Studiul subliniază că au scăzut cu 98.6% cheltuielile totale cu turismul internaţional, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Potrivit cifrelor, cheltuielile per turist au scăzut cu 40,8% (651 de euro) iar media duratei vacanţei s-a redus cu 5,7 zile, faţă de o zi cât se înregistra anul trecut.

Industria turismului din Spania a fost greu lovită de pandemia de COVID-19, iar deciziile unor state europene au agravat situaţia. Astfel, Marea Britanie a anunţat pe neaşteptate în luna iulie că turiştii britanici care se întorc din Spania trebuie să stea 14 zile în autoizolare. Norvegia a impus, de asemenea, o carantină obligatorie pentru turiştii norvegieni care se întorc din Spania, iar Franţa a recomandat francezilor să ocolească regiunea spaniolă Catalonia ca destinaţie de vacanţă. În 2019, industria turismului a contribuit cu 14,3% la PIB-ul Spaniei. 

 

ÎN CĂUTAREA UNUI VACCIN 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că, în ciuda speranţelor puternice privind obţinerea unui vaccin anti-coronavirus, este posibil ca niciodată să nu existe "un glonţ de argint" pentru COVID-19, iar drumul spre normalitate ar putea să fie unul foarte lung.

Peste 18,14 milioane de oameni din lumea întreagă au fost raportaţi cu infecţie cu coronavirus, iar 688.080 au decedat din cauza COVID-19, informează Reuters.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi directorul OMS pentru situaţii de urgenţă medicală, Mike Ryan, au îndemnat toate naţiunile să implementeze viguros măsurile de sănătate precum spălatul pe mâini, distanţarea fizică purtarea măştii şi testarea.

"Mesajul către popoare şi guverne este clar: Faceţi toate aceste lucruri. Mai multe vaccinuri se află în faza a treia de testare clinică şi sperăm să fie valabile mai multe vaccinuri eficiente împotriva infecţiei. Cu toate acestea, nu avem un glonţ de argint şi e posibil să nu avem niciodată unul", a declarat luni Tedros Adhanom Ghebreyesus la New York, la sediul ONU.