Turcia va modifica proiectul privind agresiunile sexuale

Premierul turc, Binali Yildirim, a anunțat retragerea unui proiect legislativ controversat, care a dat naștere unor ample proteste, inclusiv în stradă, și care se referea la achitarea bărbaților care sunt condamnați pentru sex cu minore, dacă se căsătoresc cu respectivele fete.

 

Proiectul, parte a unui pachet de amendamente la sistemul legislativ, a fost retras și trimis spre reexaminare, cu câteva ore înainte de votul final din Parlament.

Manifestații de protest

Oamenii au ieșit în stradă, societatea turcă fiind revoltată de o astfel de idee, proiectul fiind condamnat și la nivel internațional. Criticii spun că ar legitima violul statutar și ar încuraja obiceiul căsătoriilor cu mirese minore.

Agențiile ONU au cerut Guvernului să nu aprobe acest act legislativ, susținând că ar submina capacitatea țării de a combate abuzul sexual și căsătoria cu minore.

Dar Executivul susține că scopul său este de a-i exonera pe bărbații care au fost condamnați la închisoare pentru că s-au însurat cu fete minore, cu acordul familiilor acestora. Vârsta legală pentru mariaj în Turcia este 18 ani, dar practica încheierii unor căsătorii religioase la vârste mai fragede este larg răspândită. Chiar și fostul președinte Abdullah Gul s-a căsătorit când avea 30 de ani cu o adolescentă de doar 15 ani.

Violențe împotriva femeilor

Propunerea ar fi permis ca pedeapsa în cazul unei agresiuni sexuale comise „fără forță, amenințare sau înșelare”, deci excluzând violul, până la 16 noiembrie 2016, să fie amânată pe termen nedefinit, dacă autorul faptei se căsătoreşte cu victima. Măsura s-ar aplica o singură dată şi în mod retroactiv. Premierul Binali Yildirim a afirmat că partidul de guvernământ, AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării), va cere opinia opoziţiei şi a societăţii civile, pentru a reformula propunerea.

Cel puţin 3.000 de oameni au participat, duminică, la mitingul organizat în Istanbul. „Nu vom tăcea! Nu vom asculta! Retrageți imediat proiectul de lege”, au strigat oamenii.

Numărul cazurilor de violenţe împotriva femeilor a crescut în ultimii 10 ani - 40% dintre femei au raportat la poliție abuzuri sexuale sau fizice. Rata crimelor vizând femei a crescut cu 1400% între 2003 şi 2010