Turcia provoacă Ciprul. Ministrul de externe de la Ankara declară că Turcia va continua să foreze după gaze în apele din apropierea Ciprului în ciuda opoziției guvernului de la Nicosia

Turcia va continua forarea gazelor în apele din apropierea Ciprului chiar dacă guvernul cipriot grec, recunoscut pe plan internațional, nu va accepta propunerea de cooperare prezentată de ciprioții turci, a declarat duminică Ministrul de Externe al guvernului de la Ankara.

Mevlut Cavusoglu a declarat că o propunere a liderului cipriot turc, Mustafa Akinci, prin care ambele părți de pe insula divizată ar coopera pentru forarea și exploatarea gazului, ar putea contribui la stabilitatea și pacea în estul Mării Mediterane.

Tensiunile au crescut în regiune după ce Turcia a îndemnat mai multe companii din domeniul energiei să nu coopereze cu guvernul cipriot grec, trimițând două nave de foraj în apropierea insulei. Ciprul a emis mandate de arestare pentru echipajul uneia dintre nave, iar Uniunea Europeană are în vedere reducerea contactelor și a fondurilor destinate Turciei, ca răspuns la politica autorităților de la Ankara.

Disputa este cauzată de faptul că atât Turcia, cât și Ciprul au pretenții asupra acelorași ape din regiune, la 45 de ani după separarea insulei. De asemenea, Turcia a respins acordurile pe care Cipru le-a încheiat cu alte state mediteraneene pe tema zonelor economice maritime.

Într-un interviu pentru publicația Cyprus Post, domnul Cavusoglu a declarat că, până când ciprioții greci nu vor adopta propunerile făcute sâmbătă de ministrul cipriot turc Akinci, referitoare la o posibilă conlucrare cu ciprioții turci, țara sa va continua operațiunile de foraj în zonele în care autoritățile cipriote turce au acordat autorizația de lucru.”

Ciprul a fost divizat după 1974, când insula a fost invadată parțial de armata turcă, în urma unei lovituri de stat planificată de greci. Toate eforturile de a se ajunge la un acord de menținere a păcii au eșuat, iar descoperirea resurselor naturale în apropierea coastei, în estul Mediteranei, a complicat negocierile.

Turcia, care nu are relații diplomatice cu Ciprul, este singura țară ce recunoaște statul autodeclarat din nordul insulei. Ciprul declară că operațiunile de foraj ale Turciei nu respectă dreptul internațional și că deciziile privind hidrocarburile reprezintă un dreptul al său suveran.