Vești proaste pentru Europa. Turcia nu poate face față unui nou val de refugiați

Președintele Turciei a declarat săptămâna aceasta că țara sa nu va mai avea capacitatea de a primi singură un nou val potențial de migranți.

Construirea de ziduri înalte cu sârmă ghimpată nu a reprezentat o modalitate eficientă de a preveni migrația ilegală,“ a declarat  Recep Tayyip Erdogan d în cadrul celei de-a Șasea Conferințe Ministeriale cu privire la Procesul de la Budapesta pe teme de Migrație. Acesta a subliniat că reținerea refugiaților sirieni pe teritoriul Turciei nu poate fi considerată singura cale de a rezolva problema migrației. De asemenea, președintele turc a menționat că realizarea unei zone de siguranță, formulă propusă de domnia sa la începutul crizei din Siria, este metoda cea mai practică pentru întoarcerea refugiaților, adăugând că, în cazul în care Turcia nu va putea repatria milioane de sirieni în acest fel, mai devreme sau mai târziu, aceștia vor bate la ușile Europei. Există circa 260 de milioane de migranți, peste 68 de milioane de persoane strămutate și mai mult de 25 de milioane de refugiați în întreaga lume, a declarat acesta, subliniind că datele statistice sunt în creștere în fiecare zi din cauza lipsurilor de tot felul, foametei, războaielor civile, atacurilor teroriste, incertitudinilor politice și din motive economice. Turcia a cheltuit peste 37 de miliarde de dolari din propriile resurse de la bugetul de stat pentru a-i adăposti pe refugiați, a adăugat acesta, citând statistici ale ONU. Procesul de la Budapesta - un forum consultativ privind soluții complete și durabile pentru migrația legală – este prezidat de Turcia din anul 2006.