Un avion al companiei aeriene israeliene El Al a aterizat de urgență pe aeroportul din Antalya. Aeronava urma să lase în Turcia un pasager bolnav, însă s-a confruntat cu o situație fără precedent. Personalul aeroportului a refuzat să alimenteze avionul.
Turcia a refuzat să alimenteze aeronava unei companii israeliene
Conform unor surse informatice din Turcia, compania a primit aprobarea să aterizeze de urgență pe aeroportul din Antalya. Înainte de a ajunge în Turcia, piloții au anunțat că starea de sănătate a unuia dintre pasageri înrăutățit. Cu toate acestea, echipajul companiei israeliene s-a confruntat cu o situație nefavorabilă.
„Combustibilul urma să fie transferat în aeronavă (...), dar tocmai când procedura corespunzătoare era pe punctul de a fi finalizată, comandantul a decis să plece din proprie inițiativă”, conform sursei diplomatice, notează AFP.
Conflictul dintre Turcia și Israel, la un pas să izbucnească
Relația dintre cele două mari puteri a început să se deterioreze încă de la finalul anului trecut. După ce Gaza a devenit ținta Hamas, tensiunile dintre Turcia și Israel nu au lipsit. De altfel, zborurile dintre cele două state au fost anulate, potrivit news.ro.
În plus, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat în repetate rânduri că susține mișcarea Hamas și condamnă acțiunea israeliană din enclavă.
Turcia a refuzat să alimenteze un avion israelian
Echipajul companiei israeliene a lansat deja acuzații la adresa personalului aeroportului din Antalya, precizând că acesta a refuzat alimentarea aeronavei.
Astfel, avionul care opera zborul LY5102, de la Varșovia la Tel Aviv, a fost obligat să plece spre Grecia pentru această procedură.
Reprezentanții companiei El Al susțin că personalul din Turcia nu a răspuns cererii de a realimenta avionul, cu toate că pilotul a anunțat că un pasager se confruntă cu probleme medicale grave.
„Angajații aeroportului din Antalya au refuzat să alimenteze avionul, chiar dacă aterizarea de urgență a fost din motive medicale", a transmis compania aeriană din Israel.