Turcia a anunţat că este pregătită să-şi deschidă frontiera zecilor de mii de sirieni care aşteaptă acest lucru în frig după ce au fugit din calea ofensivei trupelor regimului de la Damasc asupra oraşului Alep, însă Ankara nu a precizat când îşi va deschide postul de frontieră de la Oncupinar.
În aşteptarea unei decizii a Guvernului turc, situaţia umanitară era tot mai "disperată" pentru civili, în principal femei şi copii, care se adună în nordul Siriei, potrivit Médecins sans frontière (MSF). În cazul în care sirienii împinşi la exod "se află la uşa noastră şi nu au altă opţiune, este necesar să-i lăsăm să intre pe fraţii noştri şi o vom face", declara sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Însă el nu a precizat când vor putea pătrunde sirienii pe teritoriul turc, scrie mediafax.ro.
Singurul punct de trecere posibil la nord de Alep, prin postul de frontieră turc de la Oncupinar, era închis. De partea siriană a frontierei, la Bab al-Salama şi Azaz, zeci de mii de civili aşteptau în condiţii precare.
"Este o dramă. Cei care nu au putut obţine un cort dorm sub măslini", a declarat Haitham Hammou, un purtător de cuvânt al grupării rebele Jabha Chamiya, contactat telefonic de AFP. "Persoanele deplasate abia au o raţie aliementară pentru o zi", a adăugat el.
MSF a distribuit peste 230 de corturi, dar locurile, apa şi echipamentele sanitare erau insuficiente, a declarat Muskilda Zancada şeful misiunii MSF în Siria.
Numărul persoanelor care au sosit în ultimele zile la Azaz era de peste 30.000, însă erau aşteptate până la 70.000 de persoane, potrivit lui Suleyman Tapsiz, guvernatorul provinciei turce de frontieră.
În faţa acestei noi drame umanitare, europenii, care încearcă să limiteze accesul refugiaţilor pe teritoriul european, au îndemnat Ankara să-i primească pe sirienii care fug din provincia Alep.