Vernisajul expoziției „Atemporal”, de la Galeria Romană”, a prilejuit poposirea în fața spectaculoaselor lucrări ale artistului basarabean Tudor Zbârnea a unui public numeros și distins.
O explozie de culoare, teme inedite, privitori uimiți de lucrările artistului Tudor Zbârnea. O seară perfectă.
Galeristul Emil Ene a făcut ofiiciile de gazdă. „În seara aceasta avem prezent pe simeze un foarte bun prieten al Galeriei Romane, un important pictor din Basarabia, Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei. Ne bucurăm că avem această expoziție acum, în preajma zilei de 1 Decembrie, când noi sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Ne exprimăm mulțumirea și onoarea de a avea printre noi invitați de seamă: ES ambasadorul Republicii Moldova la București, domnul Mihai Gribincea, vicepreședintele Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, Liviu Jicman, directorul Muzeului Cotroceni, domnul senator Ion Hadârcă, dl. Ion Sturza, fost premier al Republici Moldova și alte personalități”.
La rândul său, ES ambsadorul Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, a vorbit cu bucurie despre această expoziție și despre prilejul extraordinar de a se întări relațiile culturale dintre România și țara sa. Relațiile între cele două țări sunt „foarte profunde”, cele comerciale și politice, „însă, cum spune prietenul și colegul meu, domnul Valeriu Turea, nava amiral a relațiilor moldo-române sunt relațiile culturale. Numai în ultimele două săptămâni, la Muzeul Național al Literaturii Române am avut două lansări de carte, cu scriitori din Basarabia, după ce în luna aprilie, la Muzeul Național de Artă am avut expoziția lui Mihail Grecu - un pictor foarte cunoscut, care s-a născut în Rusia țaristă, și-a început activitatea în România interbelică și s-a afirmat în perioada sovietică. Iată că după acea expoziție acum avem minunata ocazie să participăm la deschiderea acestei expoziții. Dl. Tudor Zbârnea spunea întrun interviu că „artiștii serioși nu umblă din oraș în oraș cu expoziții, ci creează în atelier. Mă bucur foarte mult că v-ați dezis de această opinie și ați venit la București să ne bucurați cu prezența dvs. și cu aceste lucrări”, a spus ambasadorul republicii Moldova. De asemenea, acesta a subliniat faptul că în funcția pe care o deține, Tudor Zbârnea depune foarte multe eforturi pentru apropierea celor două maluri de Prut. „Este o ocazie foarte bună să vă mulțumesc pentru aceasta și să vă dorim mulți ani în continuare, și în funcție și în creația dvs. foarte laborioasă”, a încheiat Mihai Gribincea.
Păstrător și creator de artă
Istoricul de artă Maria Dragu le-a vorbit celor prezenți despre arta lui Tudor Zbârnea. „Aveți prilejul să vă aflați în fața unei personalități absolut deosebite, domnul Zbârnea fiind... foarte multe lucruri. În principal este un creator de artă și un păstrător de artă. Păstrător - este o meserie extrem de grea aceea de muzeograf, cu foarte multe probleme, riscuri și responsabilități. Se află însă într-o bună companie - cu Picasso, care a fost directorul muzeului Prado, cu Maxi – care a fost directorul Muzeului Național de Artă al României, cu Horia Bernea, care a fost inițiatorul și directorul Muzeului Țăranului Român”.
Temele abordate de Tudor Zbârnea ar putea să mire. Poate nu înțelegi de unde aplecarea sa spre totemuri. Maria Dragu a încercat să ne lămurească: „Ca tematică, opera lui se află și ea într-un șir foarte interesant de înaintași, cu Margareta Sterian, Magdalena Rădulescu, cu Țuculescu, Ilie Bocaș, Mihai Oroș, toți fiind mult și bine interesați de tradițiile culturale ale locurilor de baștină. Am încercat să delimitez, oarecum, stilistic, ceea ce face pictorul Zbârnea. În general, la prima vedere ești tentat să îl așezi între expresioniști și neoexpesioniști; eu aș zice că poate fi integrat în transavangardă și etnoartă. Transavangarda e o mișcare europeană în care se adăpostesc toate mișcările nonconformiste. Etnoart este ceva mai nou, e un concept pe cale de cristalizare și se referă mai mult la o stare de spirit decât la o tehnică picturală anume. Este acea stare de spirit care te face să te bazezi pe tradițiile și pe partea spirituală a culturii din care te tragi. În toate seriile de totemuri și de măști - cu trimiteri biblice - ar cam fi în preajma acestui nou concept. Este o pictură îndelung gândită și îndelung simțită. Nu este un lucru la întâmplare.”
Expoziția „ATEMPORAL” se poate vizita până la data de 24 noiembrie 2018, la Galeria Romană din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 1, sector 1, București (Piața ș Romană).
O in carieră prodigioasă
TUDOR ZBÂRNEA s-a născut la 29 decembrie 1955, în Nisporeni, Moldova; a absolvit Şcoala Republicană de Arte Plastice I. E. REPIN din Chişinău, clasa profesorului Petru Rusu și Universitatea de Arte George Enescu, din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Secţia pictură, clasa profesorului Corneliu Ionescu. Din 2002 este Director general al Muzeului Național de Artă al Moldovei din Chișinău. Este membru al Academiei Europene de Științe și Arte, Salzburg, Austria, membru al Academiei Naționale de Arte din Ucraina, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici în cadrul UNESCO, Paris, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi din Moldova.