În situația unui accident rutier soldat cu victime, important este să apelăm serviciul de urgență 112, să nu părăsim locul producerii acestuia și să așteptăm sosirea echipajului de intervenție. Apoi, Poliția stabilește vinovăția, încheie un proces verbal și eliberează o autorizație privind reparațiile ulterioare. Vinovatul de producerea accidentului va trebui să încredințeze o copie a Răspunderii Civile Auto (RCA) celuilalt șofer păgubit.
În cazul unui accident în care sunt implicate mai multe mașini sau bunuri materiale, este nevoie ca toți cei implicați în accident să meargă la o secție de poliție rutieră pentru a fi stabilită vinovăția, încheierea procesului verbal și acordarea unei autorizații pentru reparații. Șoferul vinovat de producerea coliziunii trebuie să înmâneze o copie a RCA beneficiarului de drept.
Constatarea amiabilă de accident
În cazul unui accident ușor, dintre două mașini și soldat doar cu pagube materiale, putem face uz de „Constatarea Amiabilă de Accident”, prin completarea formularului aferent, în două foi autocopiative. În vederea despăgubirii, formularul respectiv trebuie depus la sediul companiei de asigurări contractate de celălalt șofer implicat în accident.
Pentru deschiderea unui dosar de daune auto-RCA este nevoie de o serie de documente:
- proces-verbal de la Poliție / anexa 2 de la Poliție / document explicativ pompieri / constat amiabil;
- autorizație de reparație;
- seria și tichetul RCA (sau Cartea Verde, în siutația în care celalalt autovehicul este înmatriculat în altă țară);
- certificatul de înmatriculare al mașinii;
- cartea de identitate a proprietarului /delegatului;
- fotocopia permisului de conducere a soferului implicat;
- procura notarială, dacă mașina aparține altei persoane fizice decât proprietarul;
- delegație, dacă mașina aparține unei persoane juridice (firmă / societate de leasing), conform Rcalatineacasa.ro.
Până la șapte ani de închisoare pentru cei care mută mașina înainte de sosirea echipajului de poliție
Există și cazuri în care șoferii încearcă să-și mute mașina după un accident, nu pentru că ar vrea să ascundă ceva, ci la presiunea celorlalți participanți la trafic. Polițiștii le atrag atenția că este o infracțiune să facă acest lucru. Șoferii care sunt implicați în accidente rutiere cu victime riscă șapte ani de închisoare dacă mută mașina înainte de sosirea polițiștilor. Decizia a fost luată de Inalta Curte de Casație și Justiție, iar un șofer a primit deja pedeapsa maximă.
„Există această presiune a claxoanelor din spate în care șoferul implicat este presat să-şi mute autovehicului. Este creată o stare mare de tensiune mai ales că a fost implicat într-un accident rutier.
Este clar un şoc pentru el, iar peste asta mai vine şi presiunea celorlalţi participanţi la trafic care îl îndeamnă să-şi mute maşina, că nu este mare lucru. Nu, el trebuie să rămână pe aceeaşi poziţie iar mutarea se va face doar după ce organele de poliţie prezente fac cercetarea la faţa locului şi dispun şi mutarea autovehiculelor”, a explicat Daniel Zontea, polițist rutier la Biroul Rutier Brașov, potrivit Antena 3.
România, în topul sumbru al celor mai multe accidente pe șosele
România este pe primul loc într-un clasament sumbru al deceselor în urma accidentelor rutiere, în Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, România a înregistrat, în 2021, 93 de victime la un milion de cetățeni. Pe următoarele locuri se situează Bulgaria și Croația.
În 2021, în România au avut loc 2.586 de accidente grave, în urma cărora au murit 932 de persoane, iar 2.004 persoane au fost grav rănite. Princialele cauze ale tragediilor de pe șosele sunt viteza excesivă și indisciplina pietonilor, urmate de neatenția la volan, vorbitul la telefonul mobil, infrastructura proastă, dar și alcoolul sau oboseala șoferilor.