Tu știi care este răspunsul la aceste întrebări despre certificatul energetic?
- Cristi Dorombach
- 11 mai 2021, 11:17
Aproape oricine are nevoie, la un moment dat sau altul, de un certificat energetic. Atunci când vinzi, închiriezi, renovezi major o clădire sau un apartament, precum și pentru o clădire de interes public, acest document este obligatoriu.
Puțini sunt cei care știu cu exactitate ce este un certificat de performanță energetică, la ce ajută, cât costă și cine îl poate elibera. Tocmai de aceea, am pregătit un set de întrebări, cu răspunsurile aferente, în care subiectul principal este evident: certificatul energetic.
1. Ce este certificatul energetic?
Este un document prin care se atestă performanța energetică a unei clădiri. Imobilele sunt încadrate în clase energetice (A, B, C, D, E, F sau G), unde în A se încadrează construcțiile cele mai eficiente energetic, cu consum minim de energie consumată, în timp ce în G cele mai neperformante, cu un consum foarte mare de energie pentru obținerea unei doze optime de confort.
2. Cine poate elibera certificatul energetic?
Cel care poate sa elibereze certificatul energetic este auditorul energetic. Acesta este autorizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și poate avea unul din cele 2 grade profesionale:
- Gradul II - pot elabora certificate energetice doar pentru case și blocuri de locuințe;
- Gradul I - pot elabora certificatul de performanță energetică pentru toate tipurile de clădiri și suplimentar să elaboreze auditul energetic al clădirilor.
Obținerea atestatului de auditor energetic se obține în urma unui examen.
3. De ce acte este nevoie pentru obținerea certificatului energetic?
Solicitantul este necesar să transmită auditorului câteva documente ale imobilului, din care acesta va extrage informații necesare calculelor. Pe baza acestor documente și pe baza diverselor informații pe care le obține auditorul energetic din teren se pot efectua calculele inginerești necesare.
4. Cât durează procesul de obținere a certificatului energetic?
Durata necesară obținerii certificatului energetic depinde de auditorul ales, fiecare ale ritmul său de lucru.
Termenul în care auditorii companiei Reflex Architecture SRL București eliberează pentru clădirile din București sau Ilfov un astfel de document este de maxim 24 de ore (după ce auditorul a obținut toate informațiile de care are nevoie și toate actele imobilului solicitate). Pentru beneficiar, timpul alocat este de doar câteva minute.
Dupa obținerea certificatului, dacă nu se face o renovare majoră a clădirii, valabilitatea documentului este de 10 ani.
5. Care este costul certificatului energetic?
Ai putea crede că un astfel de document este scump, însa în general costul este unul accesibil (desigur, fiecare auditor are dreptul să-și stabilească onorariile după cum crede de cuviință).