Tu mănânci la serviciu?

Tu mănânci la serviciu?

Pauza de prânz aduce beneficii atât angajaţilor, cât şi angajatorilor. De aceea, în tot mai multe firme se amenajează spaţii pentru luat masa.

„Acum sunt la masă, nu pot să vorbesc. Sună-mă peste jumătate de oră“ - aceasta este fraza pe care o rostesc, tot mai des, angajaţii din multinaţionale, mai ales dacă îi deranjezi cu apelul tău telefonic la prânz. Şi asta pentru că tot mai mulţi patroni au înţeles cât face o masa luată cot la cot cu şeful. Unii ar spune că s-ar putea să-ţi stea în gât, însă specialiştii în resurse umane sunt de părere că prânzul „la comun“ este cea mai bună ocazie de cunoaştere, fie că este vorba despre superiorul tău, fie despre colegul cel nesuferit şi înţepat. În fond, la o mică discuţie, printre îmbucături, s-ar putea să constaţi că la biroul alăturat nu stă o acritură ori că şeful tău este ca sarea-n bucate. Iei masa cu bossul

Reunirea în jurul mesei, spun experţii, este atât un element de socializare (şi practic de consolidare a echipei), cât şi un moment de încărcare a bateriilor pentru partea a doua a zilei (deci cu efecte asupra randamentului). „Socializarea este cu atât mai importantă cu cât echipa este mai mare. Noi ne întâlnim cu toţii la prânz, ne tratăm de la egal la egal şi ne spunem pe numele mic, de la director general la îngrijitoare“, spune Nicoleta Pantea, HR manager al Lindab România. „Este vorba de socializare, pentru că «mâncăm împreun㻓, explică şi trainerul Romeo Creţu. Angajaţi fideli Punerea la dispoziţia angajaţilor a unui spaţiu unde să ia masa sau chiar a unui bufet ori cantine reprezintă un motiv în plus pentru ca aceştia să se simtă bine la serviciu. De altfel, cele mai multe multinaţionale oferă salariaţilor această facilitate, mai ales că multe sunt situate în afara oraşului. „Servirea mesei la serviciu este utilă şi pentru că în felul acesta salariaţii nu pierd timpul la cumpărături. În plus, este o dovadă că angajatorul se preocupă de sănătatea angajaţilor. Este un mijloc de fidelizare“, apreciază Lidia Marin, Head of Human Resources al Generali Asigurări. Cum se mănâncă la firme mari > La Oracle, de exemplu, spune Paula Neagu, PR specialist, angajaţii pot lua masa de prânz ori la sediu, ori în oraş, deoarece nu există nicio restricţie. Toate cele patru sedii ale companiei Oracle din Bucureşti au cafeterii. > La Lindab, anul acesta se va construi o altă sală de mese, întrucât cea existentă nu mai este suficient de încăpătoare. > La fabrica de frigidere de la Găeşti, spune Mihail Drăgoi, managerul de resurse umane al Arctic, există o cantină, unde se poate mânca la preţ redus (compania suportă jumătate din preţul meniului). Angajaţii pot plăti şi cu bonuri de masă. Salariaţii de la Arctic din Bucureşti pot ieşi să ia prânzul în oraş. Unii preferă să comande ceva chiar la birou. > La Generali Asigurări, spune Lidia Marin, în programul de lucru este prevă zută o pauză de prânz de o oră, între orele 13.00 si 14.00. În sediul central există, la fiecare etaj, spaţii special amenajate şi dotate corespunzător, minibucătării, precum şi locuri destinate servirii mesei. Fiecare angajat are libertatea de a decide unde, în ce formă şi alături de cine doreşte să-şi petreacă ora liberă. Angajaţii au tichete de masă. RANDAMENT SCĂZUT   Săritul peste prânz scade pofta de lucru

Renunţarea la masa de prânz te moleşeşte şi te face să-ţi pierzi dorinţa de lucru. „Dacă pierzi masa de prânz, apetitul de seară va fi foarte mare. După o masă copioasă luată seara te trezeşti dimineaţa fără vlagă. În plus, riscul de a deveni obez creşte“, avertizează Eduard Adamescu, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie la Cabinetul „Calea Moşilor“ din Bucureşti. (Ionela Croitorescu)

Ne puteți urmări și pe Google News