Șase state, în frunte cu China, își dispută insulele Spratly și Paracel, în Marea Chinei de Sud, o situație apreciată de observatori ca una din cele mai periculoase din regiunea Asiei.

China pretinde drepturi totale și are capacitatea militară pentru a-și impune legea: baze navale și aeriene care-i furnizează Beijing-ului puncte de plecare pentru forțe militare și-i facilitează menținerea unei prezențe militare permanente, în caz de conflict.

Marina americană a trimis recent, în două reprize, nave de război în apropierea acestor insule revendicate de China, la câteva zile după ce Beijing a cerut SUA să „nu-și mai arate mușchii” în aceste ape strategice.

Însă nava americană USS Gabrielle Giffords a ajuns în arhipelagul Spratly, urmată de distrugătorul USS Wayne E. Meyer, care a ajuns în apropierea insulelor Paracel, la nord de Spratly, scrie Japan Times.

US Navy a provocat mânia Chinei organizând regulat patrulări în apropierea insulelor ocupate de China, inclusiv a celor artificiale, afirmându-și libertatea de acces pe căi navigabile internaționale, în timp ce China revendică aceste ape ca propriul teritoriu.

Nici SUA, nici Japonia nu au pretenții în aceste ape, dar cei doi aliați și-au declarat mereu angajamentul în favoarea unor ape „indo-pacifice libere și deschise”.

Mărfuri de trei miliarde pe an

Apele din jurul insulelor Paracel și Spratly sunt , alături de războiul comercial, unul din punctele majore de dispută între SUA și China.

Recent, șeful Pentagonului, Mark Esper, a acuzat China că „recurge din ce în ce mai mult la intimidare pentru a-și avansa obiectivele strategice” în regiune, criticând Beijing-ul pentru manevrele sale militare pe căile navigabile, în special pentru construirea de insule artificiale în arhipelagul Spratly și Paracel, din care unele găzduiesc aeroporturi și armanent perfecționat.

SUA denunță că aceste avanposturi vor fi folosite de chinezi pentru a restrânge libera circulație pe căile navigabile , incluzând pe căile de circulație vitale prin care trec mărfuri de 3 miliarde de dolari anual.

China a declarat că a desfășurat arme de vârf pe aceste insule în scopuri „defensive” dar experți internaționali afirmă că este vorba de o acțiune concertată pentru a controla de facto aceste ape.

Insulele, mize strategice în mijlocul oceanelor

Din Malvine, în arhipelagul Spratly trecând prin insulele Eparses, aceste teritorii sunt în inima tensiunilor geopolitice ale mapamondului.

Potrivit ONU, există 460.000 de insule pe planeta noastră. Departe de a fi izolate, unele se află în centrul chestiunilor strategice și economice. Este cazul pentru 30-40 din aceste spații maritime.

După ce convenția din Montego Bay a fost semnată la ONU, această „Constituție a mărilor”, adoptată în 1982, fixează regulile privind utilizarea acestor insule.

Convenția, întrată în vigoare în 1994, oferă un cadru juridic mărilor și oceanelor, definind spații ca ape interioare, mări teritoriale, zonă economică exclusivă (ZEE).

„În istorie, insulele au fost întotdeauna strategice din două motive: resursele și punctele de ancorare, care sunt două fundamente ale geopoliticii insulelor”, explică Cyrille P. Coutansais, director de cercetare al Centrului de Studii Strategice al Marinei (CESM).

Un nou element a apărut odată cu Convenția ONU : acordă un drept exclusiv statelor care dețin insulele pentru aceste zone maritime. Statele au dreptul exclusiv de a pescui sau de a exploata resursele acestor zone. „Acest text a consolidat importanța insulelor din lume ”, spune Coutansais.

Ce este o insulă

Există azi o bătălie în jurul mizei economice a insulelor, primordială pentru marile puteri. În centrul disputelor: însăși definiția insulelor, fiecare încercând să definească o insulă potrivit propriilor interese.

Convenția de la Montego Bay a dat o definiție legală: un pământ înconjurat de apă, de origine naturală, care trebuie să fi apărut în largul mării. Un alt criteriu: viața trebuie să fie sustenabilă, adică insula trebuie să aibă o „capacitate obiectivă” de a se preta unei activități economice sau de a se găzdui habitate umane.

Aceste criterii au devenit esențiale. Dacă o insulă oferă dreptul unei ZEE de 200 de mile nautice, o rocă nu dă dreptul decât la 12 mile. De unde și lobby-ul unor state pentru a defini orice uscat înconjurat de ape drept insulă.

Cum a fost cazul Insulei Șerpilor, teritoriu ucrainean, care este, în realitate, o stâncă.

Resurse minerale rare

Spre exemplu, insulele Clipperton, un atol de 1,7 km pătrați, singura posesiune a Franței în nordul Pacificului, situate la câteva mii de kilometri de coastele Mexicului, permit Hexagonului să beneficieze de o ZEE de 435.612 km pătrați.

Problema, apreciază specialiști, constă în a ști ce este considerată ca o insulă în sensul unei vieți sustenabile pe ea, deseori acest aspect neputând fi tranșat de-o manieră evidentă.

Mexic a început deja să amenințe Franța argumentând că Clipperton nu este o insulă, pentru ca Franța să-și piardă acolo zona economică exclusivă.

Trebuie spus că intinderea marină din jurul acestui atol este cu atât mai interesantă cu cât ea este una din cele mai bogate din lume în ton iar fundul ei marin conține importante cantități de noduli polimetalici, o resursă minerală strategică de mare interes economic (nichel, cobalt, fier, mangan, cupru).

Chestiunea economică a revenit în actualitate și pe insulele Eparses, disputate de Franța și Magadascar, vizitate de președintele francez Emmanuel Macron în 23 octombrie, unde au fost descoperite recent importante zăcăminte de petrol și gaze.

Insulele Eparses, arhipelag inclus în teritoriile de peste mări ale Franței (Taaf) permite țării să beneficieze de o ZEE de 640.400 km pătrați, deci un drept exclusiv de exploatare a resurselor în această zonă.

Puncte de ancorare și componentă strategică

Dacă chestiunea resurselor este importantă în disputele privind unele insule, există și o altă componentă strategică care primează. De câțiva ani, chestiunea punctelor de ancorare revine în forță.

Pentru orice marină, atunci când țintește către o vocație mondială, când vrea să se deplaseze pe toate mările lumii, punctele de ancorare sunt esențiale pentru alimentare și reaprovizionare.

O chestiune importantă în Marea Chinei de sud și în oceanul Indian. Insulele Spratly, bogate în materii prime și resurse piscicole, sunt subiect de dispută între Vietnam, Malaezia, Brunei, Filipine, Taiwan și China.

În această zonă, China revendică un culoar de transport maritim extrem de important. Și, pentru a complica și mai mult situația, a lansat un amplu program de construire a unor insule artificiale, militarizând zona.

De strategie este vorba și în chestiunea insulelor Abu Musa, insulelor Tunb, aflate la intrarea strâmtorii Ormuz, o strâmtoare capitală pentru că o mare parte din petrolul care este consumat în lume este transportat de nave iar unul din culoarele principale de trecere a petrolierelor este această strâmtoare din Golful Persic, prin care trece anual 17% din cererea mondială de petrol.

Strâmtoarea, situată între Iran și Oman, este crucială și pentru transportul de gaz pentru că 100% din exporturile de gaz natural lichefiat din Qatar tranzitează strâmtoarea Ormuz.

Or, Qatarul reprezintă o cincime de schimburile mondiale de gaz natural lichefiat. Insulele Abu Musa și insulele Tunb sunt în centrul unei dispute între Iran și Emiratele Arabe Unite.

Febra naționalistă a Malvinelor

Miza insulelor poate intra în rezonanță și cu chestiunile naționaliste și identitare. Este cazul insulelor Malvine, o miză națională pentru Argentina.

Aceste insule, denumite și Falkland, sunt un arhipelag în sudul Atlanticului deținute de Marea Britanie din 1833 dar revendicate de Argentina.

Ele au fost disputate de cele două țări în timpul războiului din Malvine, în 1982. Chiar dacă astăzi nu mai este vorba de un conflict armat, chestiunea insulelor Malvine revine în tensiunile diplomatice dintre Argentina și Marea Britanie.

Pentru Marea Britanie, a renunța la insulele Malvine ar însemna renunțarea, mai devreme sau mai târziu, la Gibraltar, altă dispută teritorială între Regatul Unit și Spania.

Kurilele și Perejil

O dimensiune naționalistă se regăsește și pe alte insule din lume, în special privind insulele Kurile. Arhipelag de insule vulcanice situat între oceanul Pacific și Marea Ohoțk, el se află în centrul unei dispute teritoriale între Japonia și Rusia, care durează de aproximativ 200 de ani.

Insulele Kurile nu reprezintă neapărat o chestiune de resurse sau una strategică, ci identitară. Japonia vrea să le recupereze de la ruși, considerând că i-au aparținut dintotdeauna, în timp ce Moscova, evident, vrea să le păstreze.

Este și cazul insulei Perejil, situată între Spania și Maroc, în mijlocul unor formațiuni insulare mici, din care unele aflate la 200 de metri de coastele africane.

Aceste teritorii sunt suveranitatea Madridului dar sunt revendicate de Rabat, care le consideră rămășițe ale colonizării în timp ce Spania estimează că îi aparțineau înaintea protectoratului și nu are de ce să le cedeze.

Pentru peninsula iberică, aceste insule sunt numite „locuri ale suveranității”. În 2002, tensiunea a crescut când șase soldați marocani au debarcat pe insulă. Spania a trimis comandouri puternic înarmate pentru a-i disloca. Chiar și astăzi, diferendul este departe de a fi soluționat.

Te-ar putea interesa și: