Trupele ruse pierd teren la Bahmut

Trupele ruse pierd teren la BahmutSoldați. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Analiștii și observatorii sunt de acord că prezenţa forțelor de ocupație în orașul emblematic Donbas a fost redusă. Însuși președintele Zelenski îndrăznește să viziteze poziții din apropierea orașului atacat, întărind percepția că ofensiva rusă nu și-a atins obiectivul de a ocupa orașul.

Comparaţiile sunt odioase şi mai ales dacă sunt făcute împotriva unor mituri eroice bine ancorate în conştiinţa colectivă a actualei elite a Rusiei, care pretinde că faptele armatei sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt ale sale. Bătălia de la Bahmut durează deja de mai bine de șapte luni, o perioadă care depășește chiar longevitatea celebrei bătălii de la Stalingrad, care a marcat sfârșitul expansiunii Germaniei hitleriste pe teritoriul URSS, scrie El Periodico.

Și nu numai că trupele ruse nu au reușit să câștige controlul asupra orașului, dar de fiecare dată apar de pe teren noi semne că ele își pierd avântul și că ofensiva mult mediatizată a Kremlinului din Donbas nu dă roade. În încercarea de a arăta lumii că Ucraina controlează situația pe cel mai fierbinte front de război, chiar în această miercuri, președintele Volodimir Zelenski a apărut în poziții din apropierea acestui oraș industrial din Donbas condus de Armata țării sale.

"Sunt foarte onorat să fiu astăzi aici, în estul țării noastre, în Donbas, pentru a-i răsplăti pe eroii noștri, pentru a le mulțumi, pentru a da mâna cu ei", a spus președintele, potrivit unui e-mail difuzat de biroul său de presă. De altfel, gestul survine la doar câteva zile după călătoria președintelui rus Vladimir Putin în orașul ocupat Mariupol, o deplasare care a provocat o coadă destul de lungă, potrivit comentariilor ironice de mai târziu apărute pe rețelele de socializare. Nu numai că a fost pusă la îndoială veridicitatea știrii, evocându-se și posibilitatea ca persoana care a călătorit în Ucraina să fie de fapt o sosie.

Sosie și aplaudaci de la FSB

De asemenea, a mai reieșit că majoritatea presupușilor locuitori ai orașului Mariupol, care nu au încetat să-l felicite și să-i mulțumească pentru reconstruirea apartamentelor după ciocnirile sângeroase din primăvară, erau de fapt membri ai Serviciului Federal de Protecție, instituția însărcinată cu asigurarea de gărzi de corp personalităților statului, după confruntarea fețelor din imagini cu alte fotografii, folosind un sistem de identificare facială.

Potrivit declarațiilor oficialilor militari ucraineni culese în analizele lor zilnice de către Institutul pentru Studii de Război (ISW), numărul atacurilor zilnice rusești asupra pozițiilor ucrainene din oraş și din jurul lui a scăzut semnificativ în ultimele zile. Atacurile terestre (ale ruşilor) au scăzut, "de la 90-100 pe zi la 20-29 pe zi", a declarat pe 15 martie colonelul Oleksii Dmistraskivskii, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene. "Ritmul operațiunilor militare rusești în Ucraina pare să fi încetinit... ofensiva Grupului Wagner de la Bahmut pare să se fi încheiat", a constatat ISW în analiza sa de război.

Într-o postare ulterioară, institutul, una dintre cele mai credibile voci din acest conflict datorită fatului că multe dintre previziunile sale au fost cât se poate de exacte, îndrăznește să spună că liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, ai cărui mercenari duc greutatea bătăliei din partea ruşilr, dă deja de înţeles în mass-media că ofensiva se apropie de sfârșit. Într-un interviu acordat agenției oficiale de știri Ria Novosti, comandantul a avertizat că trupele ucrainene finalizează o contraofensivă în cinci direcții la mijlocul lunii aprilie. "Cel mai probabil, Prigojin descrie trupele ucrainene capabile să lanseze o contraofensivă masivă pentru a încerca să-și ascundă incapacitatea de a finaliza asediul Bahmutului", s-a aventurat să spună ISW.

Așa-zisul bucătar al lui Putin și-a câștigat o dușmănie semnificativă în cadrul statului rus, în special în cadrul Ministerului Apărării însuși, așa că este de așteptat ca ascendența lui asupra urechii prezidențiale să se diminueze dacă nu va îndeplini în cele din urmă sarcina care i-a fost încredinţată. În așteptarea a ceea ce s-ar putea întâmpla, în aceste zile, Prigojin le face curte unor lideri regionali, precum Veniamin Kondratiev, guvernatorul Krasnodarului. (Articol de Marc Marginedas; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)