Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a ordonat armatei să pună sechestru pe navele şi facilităţile deţinute de companiile petroliere, acţiunea făcând parte din "ofensiva revoluţionară" din Venezuela, scrie The Guardian.
Liderul socialist a spus că decizia sa va elibera industria petrolieră a ţării de capitalism şi va înapoia averea poporului.
Vineri, statul a preluat controlul asupra a peste 300 de nave şi 39 de porturi şi docuri din lacul Maracaibo, una dintre cele mai mari rezerve de petrol din America de Sud. Două instalaţii americane au fost de asemenea sechestrate. Exproprierile, cele mai recente din campania începută în urmă cu doi ani împotriva companiilor locale şi străine, au mutat cei aproape 8.000 de angajaţi ai firmelor sub conducerea companiei petroliere de stat, PDVSA.
"Aceasta este o ofensivă revoluţionară", a spus Chavez într-o emisiune televizată. "Aceste spaţii aparţin poporului, le-am eliberat de capitalism şi sunt vitale pentru formarea unei noi ţări", a adăugat preşedintele Venezuelei.