Trupe militare rusești vor intra în Belarus. Se va întâmpla după 10 septembrie

trupe rusesti

Ministerul Apărării din Republica Belarus a anunțat, pe 08.09.2020, că, până la jumătatea lunii septembrie, pe teritoriul belarus, vor sosi participanții la exercițiul internațional antiterorist Frăția slavă-2020.

Forţe militare din Belarus, Rusia şi Serbia vor participa la exerciţii militare comune în Belarus.

Militarii ruşi şi sârbi urmează să sosească în Belarus între 10 şi 15 septembrie, a indicat ministerul, fără să ofere alte detalii.

Aceste exerciţii militare comune belaruso-ruso-sârbe vor avea loc în timp ce Belarusul este zguduit de manifestaţii în masă zilnice, după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko, de 26 de ani la putere, a obţinut un al şaselea mandat în urma unui scrutin contestat.

Conform RIA Novosti, este vorba de exerciţii tactice antiteroriste denumite „Frăţia slavă-2020”.

„Sosirea în Republica Belarus a participanților la exercițiu este planificată în perioada 10-15 septembrie”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Exercițiul va fi executat în poligonul Brest, cu participarea unor subunități aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse, Republicii Belarus și Serbiei, care vor forma un grup tactic multinațional.

„Pe timpul exercițiului, participanții vor desfășura activități comune, în cadrul îndeplinirii misiunilor de luptă împotriva terorismului”, au precizat reprezentanții Ministerului Apărării din Republica Belarus.

Exercițiul Frăția slavă se desfășoară anual, pe teritoriile statelor participante. În anul 2019, acesta a fost executat în Serbia, iar în acest an este planificat în Republica Belarus.

Exercițiul va fi executat pe fondul situației politice tensionate din Republica Belarus. În țară, de aproape o lună, se desfășoară acțiuni de protest împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale, care au avut loc pe 09 august. Actualul șef al statului, Aleksander Lukașenko, care deține acest post din anul 1994, a fost declarat câștigător. Principala sa rivală, Svetlana Tikhanovskaya, a plecat în Lituania, la scurt timp după alegeri, cu aprobarea autorităților din Republica Belarus.

La ediția din 2019, la exercițiu au participat aproximativ 600 de militari, din care: 200 din Federația Rusă, 300 din Serbia și 60 din Republica Belarus.

Recent, în Lituania, țară vecină cu Belarus, au avut loc exerciții militare NATO, potrivit digi24.ro