4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite. Americanii sărbătoresc Ziua Independenței

4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite. Americanii sărbătoresc Ziua Independenței

Data de 4 iulie 1776 este cunoscută în istoria universală ca ziua Declarării Independenţei americanilor de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.

În 1776, cele 13 colonii americane își declarau independența de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.

Însă 4 iulie nu este chiar ziua în care Congresul Continental - format din delegaţi ai coloniilor - a decis să declare independenţa, acest lucru întâmplându-se cu două zile înainte, pe 2 iulie 1776. Nu este nici data la care a izbucnit Revoluţia Americană, care începuse cu un an înainte, în aprilie 1775.

Şi nici nu este data la care Thomas Jefferson - considerat unul dintre „părinţii fondatori” ai SUA, devenit al treilea preşedinte al statului (1801-1809) - a scris prima schiţă a Declaraţiei de Independenţă, lucru care s-a întâmplat în iunie 1776. Această Declaraţie de Independenţă a fost semnată pe 2 august 1776 şi trimisă britanicilor în luna noiembrie a aceluiaşi an. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile   Astfel a devenit oficială această dată, care a fost inclusă în Declaraţia de Independenţă, iar copia semnată în august 1776, redactată de mână, poate fi văzută în prezent la Arhivele Naţionale din Washington.

În primii 15-20 de ani după semnarea Declaraţiei de Independenţă, americanii nu au sărbătorit această dată, iar, până în anii 1790, devenise şi un act controversat. Pe de o parte, democraţii republicani admirau Declaraţia de Independenţă şi pe Jefferson, pe de altă parte, federaliştii considerau actul prea franţuzesc şi prea anti-britanic.   După ce s-a încheiat războiul dintre americani şi britanici, izbucnit în 1812, partidul federalist s-a destrămat și toate formațiunile politice din anii 1820 - 1830 se considerau moștenitori ai lui Jefferson și ai republicanilor democrați. Au început să circule din nou copii tipărite ale Declarației de Independență, cu data de 4 iulie subliniată. 

Moartea lui Thomas Jefferson și a lui John Adams pe 4 iulie 1826 a ajutat la promovarea ideii că 4 iulie trebuie sărbătorită ca dată importantă în istoria americanilor.

Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare națională în 1870, la aproape un secol de la Revoluția Americană. Tot atunci a fost declarată sărbătoare națională și Crăciunul, printre altele.

În prezent, ziua de 4 iulie este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte evenimente. Cu această ocazie, pe mesele americanilor se regăsesc cel mai adesea „hot-dogs” şi hamburgeri, porumb copt, limonadă, bere, pepene roşu şi plăcintă cu mere şi îngheţată.

Trump scoate tancurile pe stradă de Ziua Americii   Tancuri și alte echipamente militare vor fi desfășurate la Washington cu prilejul Zilei Independenței SUA, a confirmat președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Trump, care intenționează să vorbească în timpul festivităților de la Lincoln Memorial, a declarat că tancurile Sherman și Abrams vor fi plasate "în anumite zone" pentru a fi expuse, citat de DPA.

„Avem unele echipamente incredibile - echipamente militare - branduri noi”, a spus Trump vorbind la Casă Albă.

De asemenea, va avea loc un show aerian al echipei US Navy Blue Angels.

Trump urmează să ia cuvântul la 18:30 (22:30 GMT) la evenimentul numit de Casă Albă un „Salut adresat Americii”.

„Vom avea un 4 iulie măreț la Washington DC. Va fi că niciunul altul. Va fi ceva special și sper să vină o mulțime de oameni și va fi despre această țară și este un salut adresat Americii”, a scris Donald Trump pe Twitter. 

Printre altele, spectacolul televizat anual „A Capitol Fourth”  va avea loc la Național Mall în față clădirii Capitoliului și va fi urmat de un foc de artificii.

Trump a fost criticat pentru politizarea sărbătoririi anuale a zilei de 4 iulie la Washington și este de așteptat că evenimentul să fie marcat de proteste.