Trump vrea să rupă Uniunea Europeană în două? S-au pus bazele unui „Cordon Sanitar” care să “țină la respect Rusia în Europa de Est și să blocheze influența germană”

Trump vrea să rupă Uniunea Europeană în două? S-au pus bazele unui „Cordon Sanitar” care să “țină la respect Rusia în Europa de Est și să blocheze influența germană”

Că Donald Trump joacă dur și imprevizibil în relațiile internaționale e un lucru știut de toată lumea. De asemenea, e evident că președintele american nu apreciază deloc Uniunea Europeană și este foarte critic la adresa Germaniei, motorol economic, dar și politic al construcției Europene. Totuși, de aici și până la un plan de a rupe în două Uniunea Europeană, e cale lungă... Teoria surprinzătoare construită, de jurnalistul Lorenzo Vita, este, însă, plauzibilă. Plănuiește, într-adevăr, Trump să rupă Europa în două? Să vedem care ar fi argumentele!

„Pentru a înțelege importanța inițiativei, este suficient să descifrăm sensul denumirii Trei Mări, care indică uniunea strategică a țărilor baltice, cu cele de la Marea Neagră și de la Adriatică. Un plan care poate avea o importanță capitală, pentru că are în vedere nu numai interesul puternic al Poloniei, mereu dornică să se reconecteze la Europa de Est și la întreaga zonă balcanică, dar și (chiar mai presus) interesele Statelor Unite. În acest context, s-ar putea crea o centură care, pe de o parte, să țină la respect Rusia în Europa de Est și, pe de altă parte, să blocheze zona pentru influența economiei și politicii germane. Această lume a Europei de Mijloc apelează la Washington, iar Donald Trump însuși și strategii săi, pot folosi Grupul de la Visegrád și Inițiativa celor Trei Mări ca mijloc de a diviza în mod fizic UE și Rusia”.

Până aici, nimic de zis, rașionamentul e corect. Într-adevăr, Trump ar avea toate motivele să se bucure de o asfel de divizare. Dar și Polonia și Grupul de la Visegrád ar avea de câștigat prin emanciparea de sub tutela Bruxelles-ului.

De altfel, Lorenzo Vita vede în Inițiativa celor Trei Mări o șansă pe care Italia (cae nu e membră a inițiativei) ar putea să o folosească pentru a evita izolarea internațională pe care i-o pregătește Bruxelles-ul din cauza politicii rebele pe tema imigrației și a politicilor fiscale. În replica „Romei față de constrângerile de la Bruxelles și ale axei franco-germanp, este clar că avem nevoie de sprijinul puterilor externe. Și dacă Rusia și China nu pot fi un ajutor, singura soluție este sprijinul american, care aparent are alte planuri pentru Europa aflată pe vremuri la est de vechea cortină de fier”, susține jurnalistul italian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Da, oare, planurile americane merg chiar atât de bine cu această Inițiativă preponderent est europeană? Lorenzo Vita crede că nu. Și aduce în sprijinul acestei afirmații faptul că Donald Trump a evitat să participe la summitul de la Ljubljana al Inițiativei. Motivul supărării ar fi faptul că a fost invitaț președintele german. „După cum subliniază unii, se pare că invitația adresată președintelui Frank-Walter Steinmeier de liderii sloveni a supărat Casa Albă în asemenea măsură încât Trump, invitat încă din 2017 în Polonia, nu a venit în Slovenia, în ciuda faptului că se afla în Europa pentru aniversarea debarcării din Normandia. Germania știe, însă, foarte bine că această inițiativă este probabil o lovitură dată politicii sale spre est! S-a ajunns până la punctul în care cineva a spus deja, la Berlin, că este gata să cumpere gaz lichefiat american pentru a opri furia lui Donald cu privire la North Stream 2”.

Totuși, chiar dacă Donald Trump a fost absent, dezbaterile de la summitul de la Ljubljana au curs în sensul dorit de SUA.”Cele 12 țări care alcătuiesc inițiativa celor Trei Mări,, cu binecuvântarea secretarului pentru energie Rick Perry, au discutat o serie de proiecte legate de  posibilitatea de a obține o mai mare autonomie a partenerilor estici față de țițeiul Moscovei”.

Dacă Italia este absentă din acest pol de putere care se naște în Europa de Est, România e prezentă. Tare mă tem, însă, că din cauza dogmatismului progresist și pro-german care domină în clasa politică românească, nu vom fi în stare să profităm de aceasta șansă ca să neconectăm la axa Washington- Varșovia, iar asta ne-ar putea costa scump pentru că Ungaria e deja acolo...