Trump va asista la lansarea Dragon Crew

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va asista la lansarea în spaţiu a primilor doi astronauţi ai NASA, acesta fiind primul zbor cu echipaj uman care decolează de pe teritoriul american după anul 2011. Decolarea e programată miercuri, 27 mai, din Florida.

”Destinul nostru, dincolo de Pământ, nu este doar o chestiune de identitate naţională, ci o chestiune de securitate naţională”, a declarat Donald Trump într-un comunicat transmis, sâmbătă, de Casa Albă.

Lansarea este programată miercuri, la ora 16:33 (20:33 GMT), de la Centrul Spaţial Kennedy. O rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX, companie fondată de Elon Musk în California, va avea în vârf capsula Crew Dragon dezvoltată de aceeași companie privată, pentru NASA. Cei doi astronauţi, Douglas Hurley şi Robert Behnken, vor ajunge după 19 ore de la lansare la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) unde vor rămâne mai multe luni.

Misiunea, denumită Demo-2, va marca prima lansare a unor astronauţi americani, de pe pământ american, la bordul unei capsule construite de o companie privată, dar tot americană. De la retragerea flotilei de navete spaţiale în 2011, capsulele şi rachetele Soyuz, de concepţie rusă, au rămas singurul mod prin care echipajele de pe ISS au putut fi schimbate.

NASA a anunţat încă de  vineri că a dat OK lansării, după ce înalţi oficiali ai agenţiei spaţiale şi reprezentanți ai companiei lui Elon Musk s-au reunit de joi la Centrul Spaţial Kennedy, în Florida, pentru a verifica dacă totul este pregătit şi sigur pentru zbor. Misiunea Demo-2 are drept obiectiv testarea cu echipaj uman a capsulei Crew Dragon, produsă de compania lui Elon Musk, SpaceX, la fel ca şi racheta portantă Falcon 9.

Sursa: Agerpres.ro