Președintele american Donald Trump va participa la summitul liderilor NATO, programat pentru luna mai, a anunțat Casa Albă.
„Președintele așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu omologii din statele membre NATO, pentru a reafirma angajamentul față de NATO ți a discuta subiecte importante pentru alianță, în special despre împărțirea responsabilității și rolul NATO în lupta contra terorismului”, se arată în declarația Casei Albe, conform CNN.
Pe lângă reuniunea liderilor, Trump îl va primi la Casa Albă pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, luna viitoare, când „vor discuta despre cum să întărească alianța pentru a face față provocărilor la adresa securității naționale și internaționale”.
Întrevederea din aprilie cu Stoltenberg a fost programată pentru a se pregăti reuniunea din 25 mai de la Bruxelles, despre „noul mediu de securitate, inclusiv rolul alianței împotriva terorismului și importanța creșterii cheltuielilor de apărare și împărțirea responsabilității”.
Anunțul vine după ce secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a anunțat că nu va participa la reuniunea NATO la nivel de miniștri de Externe, ci îl va primi pe președintele chinez Xi Jinping, luna aceasta, înainte de a vizita Rusia în aprilie. Departamentul de Stat a propus „alte date la care ar putea avea loc reuniunea NATO”.
Decizia lui Tillerson de a nu particpa la reuniunea NATO de la Bruxelles, în aprilie, a provocat consternare în rândul alianților europeni ai SUA. „Să-l primești pe chinez, apoi să mergi în Rusia și între timp să eviți NATO este ciudat”, a comentat un diplomat european. „Demonstrează că nu își pasă de NATO”, a adăugat el.
Un ambasador european în SUA a comentat: „Să spunem că cel puțin la ora aceasta nimănui nu-i vine să creadă vestea”.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a declarat că datele reuniunii nu se potrivesc cu programul lui Tillerson și un oficial al NATO a confirmat căgrupul încă negociază cu Departamentul de Stat pentru a programa întâlnirea. Departamentul apreciază eforturile făcute de alianță pentru ca Tillerson să poată participa. Oficialul a adăugat că nu doar programul secretarului Tillerson nu se potrivește cu data respectivă, ci și al altor miniștri.