După ce atacul chimic din Siria tensionase relațiile dintre Washington și Moscova, Trump revine la sentimente mai bune față de liderul sirian.
Donald Trump le-a spus ambasadorilor din Consiliul de Securitate că viitorul lui Assad nu este un „obstacol” pentru a pune capăt conflictului.
Cu ocazia unui dejun organizat luni la Casa Albă cu cei 15 ambasadori ai Consiliului de Securitate ONU, Donald Trump a afirmat că poporul sirian este cel care trebuie să decidă soarta lui Bashar Al-Assad, a declarat reprezentantul rus Petr Iliichev, prezent la eveniment.
Iliichev a declarat pentru AFP:
„(Trump) a spus că viitorul lui Assad nu este un obstacol.”
Și reprezentantul rus a adougat: pentru Trump „dacă rămâne sau dacă pleacă nu este important. Important este procesul politic, încetarea vărsării de sânge, ostilitățile (...) Și atunci poporul va fi cel care va decide.”
Negocierile sub egida ONU pentru a se ajunge la o soluție pașnică în Siria sunt în impas, opoziția cerând plecarea lui Assad, ca o condiție preliminară oricărui acord de pace.
Rusia, aliat fidel al regimului de la Damasc, insistă ca soarta lui Assad să fie stabilită prin alegeri care să se organizeze în cadrul unei tranziții politice.
La rândul său, ambasadorul britanic Matthew Rycroft, a declarat că politica lui Trump în Siria este de „a pune capăt conflictului cât mai rapid posibil”, iar acest lucru ar implica „discuții politice care să conducă la o tranziție după care Assad să nu mai fie la putere”.
După atacul chimic din provincia Idlib, pentru care Occidentul l-a acuzat pe Assad și care a determinat Statele Unite să bombardeze regimul sirian, ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, declara că procesul de pace este imposibil cu Bashar Al-Assad la putere.
„Dacă priviți la actele sale, dacă priviți la situație, va fi dificil să vedeți un guvern pașnic și stabil cu Assad.
După ce, în timpul campaniei electorale, Donald Trump lansase ideea unei cooperări cu Damascul pentru a combate ISIS, după atacul chimic, Trump l-a făcut pe Assad „măcelar” și „animal” și a apreciat că atacul chimic „a depășit multe linii roșii”.
Atacul chimic a tensionat și relațiile dintre Washington și Moscova, cel puțin la nivelul declarațiilor publice.