Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis luni după-amiază reintroducerea sancțiunilor împotriva Iranului, printr-o ordonanță executivă, liderul de la Casa Albă denunțând încă o dată acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.
„Îndemnăm toate naţiunile să adopte acţiuni prin care să pună regimul iranian în faţa următoarelor opţiuni: fie îşi schimbă comportamentul ameninţător şi destabilizator şi se poate reintegra în economia mondială, fie continuă pe calea izolării economice", a precizat Donald Trump.
De asemenea, Donald Trump a avertizat țările care nu întrerup relațiile economice cu Iranul că riscă „efecte severe”.
Președintele american a denunțat acordul nuclear semnat de marile puteri cu iranul, în 2015, pe care l-a catalogat „oribil şi unilateral”.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană a transmis că acordul nuclear funcţionează și își atinge obiectivul de a limita programul nuclear iranian. Astfel UE a precizat că acordul este „esenţial pentru securitatea Europei, a regiunii şi a întregii lumi".