Enervat de lentoarea și „inerția birocratică” de la NASA, guvernul Statelor Unite a anunțat o accelerare a revenirii astronauților americani pe Lună. Inițial prevăzută pentru 2028, o nouă aselenizare este dorită înainte de sfârșitul anului 2024. După „Make America Great Again”, sloganul său de campanie, Donald Trump merge pe aceeași linie și relansează cursa spațială.
Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele american Mike Pence, într-un discurs foarte sever vizavi de Agenția Spațială Americană, rostit la „Rocket City” în Huntsville (Alabama), unde sunt construite, începând din 1960, rachetele spațiale americane.
„La ordinul președintelui SUA, politica oficială a acestei administrații și a Statelor Unite ale Americii este de readuce astronauți americani pe Lună, de aici în cinci ani”, a declarat Mike Pence, citat de AFP.
De notat că Pence prezidează Consiliul național american al spațiului, o structură a Casei Albe înființată la ordinul lui Donald Trump, după venirea acestuia la putere.
„Prima femeie și primul bărbat pe Lună vor fi astronauți americani, lansați cu rachete americane, de la sol american”, a adăugat vicepreședintele SUA. Confirmând declarațiile administrației NASA: o femeie va păși în viitor pe sol lunar, sol pe care nici un pământean nu l-a mai atins după sfârșitul misiunilor Apollo, în 1972.
O primă etapă. Urmează Marte
Donald Trump a decis să scoată NASA din toropeala în care a intrat odată cu încetarea lansărilor rachetelor spațiale americane, în 2011, și a fixat în 2017 ca obiectiv principal reîntoarcerea americană pe Lună ca o primă etapă înaintea explorării umane a planetei Marte. NASA a stabilit în final un calendar progresiv de trimitere de roboți și de instrumente de cercetare, înaintea unei aselenizări umane în 2028. „Asta nu ajunge. Vrem mai mult decât atât. Ne-au trebuit opt ani pentru a merge pe Lună pentru prima dată, acum cincizeci de ani, și nu am făcut-o niciodată până atunci. Deci nu ar trebui să ne trebuiască 11 ani pentru a reveni”, a declarat Mike Pence.
„Ne-am angajat într-o cursă spațială la fel ca în anii 60, dar mizele sunt mai importante”, a spus numărul doi american. Pence a reamintit că Beijing-ul a trimis recent și cu succes un robot pe fața ascunsă a Lunii, „dezvăluindu-și ambiția de a profita de avantajul lunar”.
În contrast cu tradiționale elogii rezervate de regulă Agenției Spațiale Americane și cu o voce controlată, Mike Pence a criticat la scenă deschisă anii întârzierilor cumulate și miliardele de dolari de depășiri bugetare ale programului puternicei rachete lansatoare SLS, aflată în curs de construcție la compania Boeing pentru NASA și al cărei prim zbor (fără echipaj uman) era prevăzut în 2020, înainte ca NASA să anunțe recent că racheta SLS nu va fi terminată în timp util.
Critici pentru Boeing
Așa că, în „Rocket City”, veritabil templu industrial al NASA, Mike Pence a amenințat conducerea companiei Boeing. „Dacă subcontractanții actuali nu pot să atingă acest obiectiv, vom găsi alții care să reușească acest lucru. Dacă rachetele private sunt singura modalitate pentru a-i aduce pe astronauții americani pe Lună, atunci vom folosi rachete private”, a lansat Pence.
Vicepreședintele american nu a citat compania Space X sau altele dar aluzia a fost clară. Space X deține la ora actuală rachete capabile să lanseze încărcături grele în spațiu iar Mike Pence a lăsat să se înțeleagă că, mai degrabă decât să aștepte racheta guvernamentală SLS, administrația americană ar fi pregătită să închirieze serviciile unor transportatori privați, la prețuri mai mici.