Trump, Putin și Zelenski, invitați la masa tratativelor. Lukașenko vrea să fie gazda

Trump, Putin și Zelenski, invitați la masa tratativelor. Lukașenko vrea să fie gazdaDonald Trump și Volodimir Zelenski. Sursa foto: x.com

Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, a propus organizarea unor negocieri de pace la Minsk. Conform anunțului său, chemați la masa tratativelor vor fi Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Negocierile de pace ar putea fi purtate în Belarus. Trump, Putin și Zelenski, invitații lui Alexandr Lukașenko

Lukașenko a declarat, într-un interviu video cu bloggerul american Mario Nawfal, că îi așteaptă pe cei trei lideri la Minsk.

„Spuneţi-i lui Trump că îl aştept aici, împreună cu Putin şi Zelenski”, a afirmat Lukaşenko.

El a declarat că acordul ar putea fi încheiat „în liniște”.

„Ne vom aşeza şi ne vom pune de acord în linişte. Dacă vreţi să vă puneţi de acord”, a adăugat preşedintele belarus.

Totodată, Lukașenko a subliniat acesta ar trebui să fie încheiat în prezența lui Zelenski, „de vreme ce o mare parte a societăţii ucrainene este în spatele lui”.

„Sunt doar 200 de km între Kiev şi graniţa cu Belarus. O jumătate de oră cu avionul. Veniţi”, a continuat el.

Aleksandr Lukașenko

Aleksandr Lukașenko / Sursă: Palinchak | Dreamstime.com

L-a lăudat pe Trump

Aleksandr Lukașenko, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a apreciat intenția lui Donald Trump de a încheia rapid conflictul din Ucraina.

„Trump este un tip bun, vorbeşte des (despre asta) şi deja face ceva pentru a pune capăt războiului din Ucraina, războiului din Orientul Mijlociu", a explicat președintele belarus.

Aleksandr Lukaşenko a precizat că ideea președintelui republican este „genială”.

„Mi se pare că nu are altă politică decât aceea de a pune capăt războiului. Este o idee genială”, a mai spus el.

Trump, Putin și Zelenski, invitați la masa tratativelor

Belarusul este considerat un aliat strategic al Rusiei, iar teritoriul său a fost folosit ca bază pentru ofensiva lansată împotriva Ucrainei.

Interviul cu Aleksandr Lukașenko a fost publicat într-un moment tensionat, după dialogul tensionat din Biroul Oval.

Întâlnirea dintre Trump și Zelenski, desfășurată vinerea trecută în Biroul Oval al Casei Albe, s-a transformat într-un scandal politic. Acesta a dus la  suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina.