Trump: „Putin și-a retras trupele din Venezuela”

Președintele Trump a declarat că a fost informat de regimul Putin despre retragerea majorității personalului rus din Venezuela care-l susține pe Maduro.

„Rusia ne-a informat că a retras majoritatea personalului său din Venezuela”, a scris pe Twitter Trump.

Rusia a trimis în luna martie circa o sută de militari din forțele speciale în Venezuela, pentru a-l susține pe Maduro, după cum a declarat Moscova, în fața amenințărilor Statelor Unite de a folosi forța pentru a-l constrânge pe Maduro să plece de la putere.

„Guvernul venezuelean este în stare de alertă de la începutul anului, deoarece Statele Unite își continuă amenințările de a folosit forța împotriva Venezuelei”, a explicat pentru AFP ambasadorul rus la Caracas, Vladimir Zaiomski, la jumătatea lunii mai.

El a precizat că trupele fuseseră desfășurate în virtutea unui acord încheiat în 2001.

Venezuela este confruntată cu o gravă criză politică de când președintele Parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte ad interim. El este recunoscut astăzi de circa cincizeci de state din lume, printre care SUA.

Washingtonul a făcut de mai multe ori apel la Rusia să înceteze să susțină regimul lui Maduro, solicitare respinsă de Moscova, care a acuzat Statele Unite că doresc să dea o lovitură de stat în Venezuela în disprețul dreptului internațional.

Cele două tabere adverse din Venezuela au participat în luna mai la negocieri în Norvegia într-o încercare de scoatere a țării din haosul politic și economic în care se află, dar discuțiile s-au soldat cu un eșec.