Preşedintele american Donald Trump va face de la Casa Albă un anunţ foarte important duminică dimineaţa, a anunţat sâmbătă seara purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, fără a da alte detalii, transmite AFP.
Informaţii neconfirmate afirmă că ar putea fi vorba de o operaţiune militară împotriva grupării Stat Islamic din Siria.
Alocuţiunea prezidenţială va avea loc la ora locală 09:00 (13:00 GMT), a precizat purtătorul de cuvânt într-un scurt comunicat de presă.
„Tocmai s-a întâmplat ceva foarte important”, a anunţat pe Twitter preşedintele american într-o postare misterioasă, cu puţin timp înaintea acestui comunicat.
Conform informaţiilor apărute pe site-ul Newsweek, Donald Trump ar fi aprobat recent lansarea unei operaţiuni împotriva grupării Stat Islamic avându-l drept ţintă pe liderul acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi.
Conform posturilor de televiziune CNN şi ABC, al-Baghdadi a murit într-o operaţiune a armatei americane în nord-estul Siriei.
CNN a relatat că sunt în derulare teste care să confirme oficial moartea liderului grupării jihadiste responsabile de multiple atentate sângeroase în întreaga lume. Potrivit unui responsabil citat de ABC, el şi-ar fi detonat vesta plină cu explozivi pentru a se sinucide.
Două surse irakiene de securitate au declarat duminică pentru Reuters că Irakul a fost informat de surse din Siria că Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis.
„Sursele noastre din Siria au confirmat pentru echipa de agenţi de informaţii irakieni însărcinată cu urmărirea lui al-Baghdadi că acesta a fost ucis alături de bodyguardul personal la Adlib după ce locul în care se ascundea a fost descoperit când a încercat să îşi scoată familia din Idlib spre graniţa cu Turcia”, a spus una dintre surse.
Contactat de AFP, Pentagonul a refuzat să comenteze.