Trump, la un pas de a declanșa Operațiunea „Nas Însângerat” împotriva lui Kim

Semnale convergente de la Washington, Tokyo, Seul și Londra arată că o lovitură americană în Coreea de Nord este mai probabilă ca oricând

În discursul său de marți privind Starea Națiunii, Donald Trump a numit Coreea de Nord „o primejdie pentru întreaga lume” și a prezentat câteva victime ale regimului de la Phenian, caracterizat ca „depravat” și reprezentând „o amenințare nucleară pentru America și aliații noștri”.

Subliniind că „dezvoltarea de către Coreea de Nord a programului său de rachete nucleare ar putea foarte curând amenința te ritoriul nostru”, Trump a afirmat că Statele Unite „duc o campanie de exercitare a unei presiuni maxime pentru a împiedica acest lucru”.

Însă, spre deosebire de discursul susținut în fața Adunării Parlamentare de la Seul, din noiembrie trecut, Trump nu a mai vorbit despre existența vreunui fel de negocieri sau contacte cu Phenianul.

Deși nu s-a referit explicit la un atac asupra Coreei de Nord, șeful de la Casa Albă a precizat că nu va repeta greșelile precedentelor administrații, care au permis ca amenințarea Phenianului să crească.

Mânie și emoție

„Trebuie doar să ne uităm la caracterul depravat al regimului nord-coreean pentru a înțelege natura amenințării nucleare pe care o poate reprezenta pentru America și pentru aliații noștri”, a spus Trump.

Apoi, într-un moment emoționant, atent pregătit, el i-a prezentat pe părinții înlăcrimați ai studentului american Otto Warmbier, care a fost eliberat anul trecut de regimul de la Phenian cu o leziune la creier, pentru a muri acasă după numai câteva zile.

Trump l-a prezentat și pe defectorul nord-coreean Ji Seong-ho, care și-a pierdut un picior și un braț fugind din țara sa natală. Ji trăiește acum în Coreea de Sud și îi ajută pe alți defectori să se acomodeze la noua viață.

„Sunteți martori puternici pentru o amenințare care primejduiește lumea noastră”, a tunat Trump în aplauzele asistenței.

Acalmia olimpică

Dacă va avea loc, o lovitură militară americană nu se va petrece în nici un caz în timpul Jocurilor Olimpice din Coreea de Sud dintre 9 și 25 februarie. La cererea președintelui sud-coreean Moon Jae-in, Trump a acceptat suspendarea manevrelor militare comune americano-sud-coreene în această perioadă.

Moon, care a afirmat că se opune oricărei soluții militare în Peninsula Coreea, nu a ascuns că speră să folosească acest eveniment sportiv ca pe o oportunitate de a lărgi canalul de comunicare cu Phenianul. La Jocuri sunt așteptați să participe importanți oficiali nord-coreeni, vicepreședintele american Mike Pence, premierul japonez Shinzo Abe, secretarul general ONU Antonio Guterres și, posibil, membri ai familiei Trump.

Portavioanele americane USS Theodore Rosevelt, USS Ronald Reagan și USS Nimitz, pe 13 noiembrie 2017, în marș forțat spre Coreea FOTO: AGERPRES

Trupele americane, „pregătite mental” de război

Cu puțin timp înainte de discursul despre Starea Națiunii, Washington Post scria că administrația Trump a renunțat la nominalizarea lui Victor Cha ca ambasador la Seul, din cauza opoziției acestuia față de eventualitatea unei lovituri militare americane preventive în Coreea de Nord, așa-numitul „nas însângerat” („bloody nose”). Cha însuși a publicat în ediția electronică a Washington Post, cu numai o jumătate de oră înainte de discursul lui Trump, un editorial în care ataca ideea unei opțiuni militare.

În editorialul său din ziarul american, Victor Cha avertiza că o lovitură limitată a Statelor Unite nu ar afecta arsenalele strategice ale Coreei de Nord, „adânc îngropate în locuri secrete, impenetrabile pentru bombele anti-buncăr”, în schimb ar incita regimul de la Phenian la proliferarea armelor de distrugere în masă „într-o acțiune răzbunătoare, menită să echipeze (cu asemenea arme – n.r.) și alte state inamice”.

De asemenea, Cha avertiza că „sute de mii” de civili americani din Asia ar putea fi în primejdie, dat fiind că o evacuare în masă a lor înainte de atac este greu de realizat.

Lovitura probabilă

Săptămâna trecută, comandantul corpului de pușcași marini americani, gen. Robert Neller afirma că trupele sale trebuie să fie „pregătite mental” de un război cu Coreea de Nord. El a precizat totuși: „Nu spun că acest lucru se va întâmpla, sper să nu se întâmple, numi doresc să se întâmple”.

Tot săptămâna trecută, doi oficiali americani care lucrează în două domenii militare diferite au declarat „off the record” că o lovitură militară a Statelor Unite în Coreea de Nord este acum mai degrabă probabilă decât improbabilă, scrie Asia Times.

Iar luni, 29 ianuarie, directorul CIA Mike Pompeo avertiza pe un ton neobișnuit de grav că regimul de la Phenian ar putea lovi cu o rachetă nucleară teritoriul Statelor Unite „în câteva luni”.

În acest timp, aliații americani nu stau nici ei cu brațele încrucișate. Japonia a efectuat exerciții de apărare civilă anti-rachetă și a anunțat că va achiziționa dispozitive antirachetă Aegis. Pe 21 ianuarie, Times of London a informat că ofițeri britanici au vizitat în secret Seulul pentru a inspecta modalitățile de evacuare a celor circa 8000 de expatriați britanici din Coreea de Sud în eventualitatea unui conflict.