Trump nu se teme de un nou atac. E în Milwaukee, la Congresul Național Republican
- Cristian Raducanu
- 15 iulie 2024, 09:52
Statele Unite. După ce a fost ținta unei tentative de asasinat, Donald Trump a ajuns duminică în Milwaukee pentru a participa, luni, 15 iulie, la Congresul Național Republican unde va fi nominalizat oficial al partidului pentru Casa Albă.
Donald Trump, candidatul oficial al republicanilor
Donald Trump a fost la un pas să devină al cincilea candidat pentru alegerile prezidențiale asasinat în timpul campaniei electorale. Potrivit presei de peste Ocean, atacatorul, un tânăr de 20 de ani, a fost ucis imediat după ce a apăsat pe trăgaci.
Pe fondul acestui context, președintele în exercițiu, Joe Biden, a cerut o anchetă pentru a stabili cum a fost posibil ca tânărul de 20 de ani să se cațere cu o pușcă de asalt pe clădirea din apropierea scenei unde Donald Trump își susținea interviul. Mai ales că respectiva clădirea avea un singur etaj.
Mai mult decât, persoanele care au participat la eveniment au înștiințat forțele de ordine că un individ s-a urcat pe acoperișul clădirii cu o pușcă de tip AR-15. Din cele opt gloanțe trase de Thomas Matthew Crooks spre Donald Trump, doar unul l-a atins pe fostul președinte, provocându-i o rană minoră.
O persoană a murit și alte două au fost rănite
În schimb, o persoană a din mulțime a murit și alte două au fost rănite, până ca agenții fostului președinte să-l elimine pe agresor. La scurt timp după incident, liderul de la Casa Albă a ținut un discurs din Biroul Oval în care a condamnat atacul asupra contracandidatului Donald Trump.
„Acest tip de violenţă, orice fel de violenţă, nu îşi are locul în America. Punct. Fără excepţii. Nu putem permite ca această violenţă să devină ceva normal. Retorica politică din această ţară a devenit foarte aprinsă. Este timpul să o temperăm”, a declarat președintele Joe Biden.
Donald Trump și Joe Biden se luptă pentru un nou mandat în fruntea celei mai puternice națiuni din lume. Alegerile din Statele Unite au impact major și în Europa. Politica externă a SUA ar putea fi construită în defavoarea Ucrainei, în cazul în care Trump ar câștiga alegerile din noiembrie.
Donald Trump ar putea influența soarta războiului din Ucraina
Mai mult decât atât, un apropiat al lui Donald Trump, posibil viitor consilier de securitate sau ministru al Apărării, a declarat că statele membre NATO care nu au cotizat cu 2% din PIB nu vor mai beneficia de Art. 5 privind securitatea colectivă.
Donald Trump urmează să fie nominalizat oficial ca și candidat pentru cea mai importantă funcție din stat la Convenția Națională Republicană de luni 15 iulie. Biroul Federal de Informații (FBI) a dat asigurări că nu sunt potențiale amenințări la adresa securității fostului lider de la Casa Albă.
„Aveam de gând să-mi amân deplasarea în Wisconsin şi Convenţia Naţională Republicană cu două zile, dar tocmai am decis că nu pot permite unui "trăgător" sau unui potenţial asasin să forţeze schimbarea programării sau orice altceva", a scris Trump duminică pe site-ul său Truth Social.