Un înalt funcţionar de la Casa Albă foarte apropiat de preşedintele Trump ar fi fost implicat în anchetele în curs asupra Rusiagate. Este ceea ce relarează Washington Post, subliniind că s-a ajuns la cele mai înalte nivele ale guvernului. Trump le-ar fi zis ruşilor: ''Comey era nebun, fără el simt mai puţină presiune''. Iată cum nesăbuinţa lui Trump bagă America într-un scandal imens, iar consecinteţe vor fi grave la cum arată tabloul, astăzi.
La puţine minute după plecarea preşedintelui SUA, Donald Trump, în prima sa misiune în străinătate, chiar New York Times aruncă încă o bombă mediatică care-l priveşte pe chiriaşul de la Casa Albă. Trump ar fi spus personal ministrului de externe rus, Serghei Lavrov şi ambasadorului Serghei Kisliak, primiţi în Biroul Oval pe 10 mai, că doar cu o zi înainte îl demisese pe directorul FBI, James Comey, care ancheta Rusiagate (presupusele ingerinţe ale Moscovei în prezidenţialele din 2016 şi contactele staffului său cu funcţionari de la Moscova), iar acest lucru i-ar fi diminuat ''înalta presiune'' care-l zdrobea pur şi simplu.
Şi după cum reiese dintr-un text care sintetizează conţinutul întâlnirii : ''Tocmai ce am demis pe şeful FBI. Era nebun, un adevărat fanatic'', ar fi spus Trump în baza unui document obţinut şi citat de New York Times . Preşedintele a adăugat discutând cu ruşii: '' eram sunb prsiune din pricina Rusiei, dar acum m-a uşurat sufleteşte'', apoi a concluzionat la întâlnirea cu interlocutorii săi: ''Nu sunt anchetat''. În acceaşi întâlnire le-a dezvăluit ruşilor informaţia secretă obţinută de la Israel sau Iordania, că ISIS reuşise să ascundă exploziv în PC-uri şi tablete pentru a face să explodeze avioanele aflate în zbor. Ştirea, la început dezminţită de stafful său, dar apoi revendicată de însuşi Trump ca fiind un drept al său.
Documentul citat de Times ieri este ''bazat pe notiţe luate în interiorul Boriului Oval şi care au circulat ca un rezumat oficial al întâlnirii. Un funcţionar l-a citit pentru New York Times, iar altul a confirmat exactitatea conţinutului'', formând ulterior elemente nu numai împotriva deciziilor lui Trump, dar asupra convingerii preşedintelui că este înconjurat de spioni care transmit către media amănuntele cel mai intime ale activităţii sale. Ex directorul FBI, Comey, a acceptat să depună mărturie în faţa Comisiei intelligence a Senatului asupra Rusiagate. Mărturia va fi făcută cu uşile deschise şi e prevăzută imediat după Memorial day, din 29 mai.
Juriştii de la Casa Albă ar fi început să studieze procedurile punerii sub acuzare pentru a fi gata în cazul în care Donald Trump ar fi pus sub acuzare. Dezvăluirea este făcută de CNN, citând surse de la administraţia prezidenţială care însă precizează că acest scenariu este o ipoteză îndepărtată. În cursul ultimei săptămâni - menţionează în mod special CNN - avocaţii de la Casa Albă ar fi consultat experţi în puneri sun acuzare pentru a face o strategie şi a aduna cât mai multe informaţii posibile. Între timp, Trump, potrivit La stampa, pierde o altă piesă importantă din administraţia sa, în plus caracterizată prin dificultăţile de comunicare. Numărul 2 din ministerul Finanţelor, Jim Donovan, şi-a retras disponibilitatea sa de a accepta însărcinarea, în varianta oficială ''pentru a dedica mai mult timp familiei'' tocmai când actele pentru nominalizarea sa fuseseră trimise la Senat. Donovan a spus că vrea să stea la Goldman Sachs, colosul de pe Wall Street, de unde provine actualul ministru Steve Municihin, fără de care nu poate trece planul reducerilor fiscale promise de preşedinte.