Trump: În final, voi avea dreptate, virusul va dispărea

Președintele Statelor Unite și-a apărat afirmațiile conform cărora, în cele din urmă, pandemia COVID-19 va „dispărea”, spunând că se opune ideii de a impune purtarea măștilor la nivel național.

Peste 60.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în Statele Unite în 24 de ore, conform numărătorii Universității Johns Hopkins, sâmbătă, ridicând numărul total de cazuri de la începutul pandemiei la aproximativ 3,7 milioane.

Pentru președintele american, „multe dintre aceste cazuri (cele noi) sunt tineri care s-ar vindeca într-o zi”, a declarat acesta într-un interviu difuzat de Fox News Sunday.

„Multe dintre aceste cazuri nici nu ar trebui să fie cazuri”, a spus el, explicând diferența dintre cifrele cu Europa, unde numărul de infecții a scăzut brusc, în funcție de numărul de teste.

În ceea ce privește rata mortalității, președintele a spus că țara sa are „una dintre cele mai mici rate, posibil cea mai mică din lume”, ceea ce unii experți contestă.

Numărul celor care au murit de Covid-19 în SUA a depăşit 140.000, reprezentând aproape un sfert din totalul la nivel global. În cadrul interviului, preşedintele Donald Trump şi-a susţinut modul de abordare a crizei.

Vorbind cu Chris Wallace, el a respins dovezile Universităţii Johns Hopkins conform cărora America ar avea a şaptea rată a mortalităţii din lume: „Când vorbim despre ratele mortalităţii, cred că este exact invers. Cred că avem una dintre cele mai mici rate ale mortalităţii din lume”, a declarat Trump, citat de Rador.

Am avut 900 de decese într-o singură zi, săptămâna aceasta, a spus Wallace.

„Eu am auzit că avem una dintre cele mai mici, poate chiar cea mai mică rată a mortalităţii de oriunde în lume”, a replicat președintele american.

Donald Trump a recunoscut că o recentă creştere a numărului de cazuri de infecţie se datorează creşterii numărului de teste

Întrebat dacă ar cere purtarea măștii de protective la nivel național, în încercarea de a stopa pandemia, când mai multe orașe și state au făcut-o obligatorie în locuri publice, liderul de la Casa Albă a răspuns:  „Nu, vreau ca oamenii să aibă o anumită libertate (…) și nu sunt de acord cu afirmația că, dacă toată lumea își pune o mască, totul va fi dispărea”.

Miliardarul republican este foarte reticent în a purta o mască și a apărut o singură dată în public cu aceast mijloc de protecție.

Înainte, toată lumea spunea „nu-ți pune o mască ”, dintr-o dată toată lumea trebuie să poarte o mască și, după cum știi, măștile cauzează probleme. Acestea fiind spuse, cred în măști. Cred că măștile sunt bune ”, a spus Trump.

Comentariile lui Trump vin la doar câteva zile după ce șeful Centrelor de control și prevenire a maladiilor (CDC)  i-a îndemnat pe americani să poarte măști de protecție în public

„Sunt partizanul măștilor” a declarat duminică Trump, dar a adăugat că a lăsat la latitudinea guvernatorilor statelor să decidă dacă vor pune în aplicare un ordin prin care oamenii vor fi obligați să poarte mască de protecție în public.

„Mulți guvernanți se schimbă. Sunt mai mascați - le place conceptul de mască, dar unii dintre ei nu sunt de acord”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Robert Redfield, directorul Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor, i-a îndemnat pe americanii să poarte măști în public - spunând că pandemia ar putea fi sub control în patru până la șase săptămâni dacă fiecare american poartă o mască.

„Nu suntem fără apărare împotriva COVID-19”, a spus Redfield. „Acoperirile faciale din pânză sunt una dintre cele mai puternice arme de care dispunem pentru a încetini și opri răspândirea virusului - mai ales atunci când este folosită universal în cadrul unei comunități. Toți americanii au responsabilitatea de a se proteja pe ei înșiși, pe familiile lor și comunitățile lor”.

Trump - care a purtat pentru prima dată o mască în public weekendul trecut, într-o călătorie la Centrul Medical Național Militar Walter Reed – și-a schimbat atitudinea în apelul său pentru redeschiderea școlilor.

Președintele a amenințat că va reduce finanțarea federală pentru școlile publice dacă statele nu vor redeschide sălile de curs pentru învățarea personală și a susținut că tinerii sunt mai puțin afectați de COVID-19.

„Tinerii trebuie să meargă la școală și există și probleme atunci când nu mergi la școală”, a spus Trump.

„Și va exista o problemă de finanțare- atunci când nu se vor deschide școlile. Nu le vom finanța. Nu le vom da bani dacă nu se deschid.

Jurnalistul Fox News Chris Wallace a respins argumentul de finanțare al lui Trump - afirmând că guvernul federal nu acordă decât 8% din toate fondurile școlilor publice, majoritatea acestor bani fiind destinați elevilor defavorizați și copiilor cu dizabilități - înainte de a-l întreba pe Trump de ce el nu ar dori ca fondurile federale să fie utilizate pentru a face școlile mai sigure împotriva virusului.

Trump a răspuns citând exemplul New Jersey, care, potrivit lui, nu a înregistrat decât un deces, o persoană sub 18 ani, provocat de Covid-19.

„Din toate aceste mii, o persoană sub vârsta de 18 ani - în tot statul - o persoană și aceasta a fost o persoană care a avut, cred eu diabet”, a spus Trump.