Trump ia ATITUDINE împotriva Rusiei. Avocatul președintelui american AMENINȚĂ cu o nouă ANCHETĂ privind alegerile din 2016

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, este de părere că ancheta cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi echipa de campanie, ar trebui să facă la rândul său obiectul unei anchete, separată de cea inițială.

Avocatul lui Trump susține că Ministerul Justiţiei trebuie să investigheze asupra anchetei condusă de procurorul special Robert Mueller, „nu neapărat din cauza lui Mueller, ci din cauza genezei acestei anchete, care se dovedeşte a fi foarte ilegală şi contrară eticii”, scrie Agerpres. 

„Nu cred că Mueller şi oamenii săi ar trebui să facă obiectul unei anchete dacă nu există elemente noi despre ei”, a spus el pentru CNN. „Vorbesc despre ceea ce a condus la numirea procurorului special”, „au existat lucruri ciudate”, a adăugat el. 

„Vrem ca ancheta lui Mueller să facă obiectul unei anchete în acelaşi mod în care administraţia Trump a făcut obiectul unei anchete, şi am vrea să avem un raport, şi atunci vom avea dovada că este pe atât de rea pe cât au crezut unii”, a insistat avocatul personal al lui Donald Trump. 

Robert Mueller, un fost director al FBI şi înalt funcţionar al Departamentului de Justiţie, a fost numit la 17 mai 2017 în postul de procuror special însărcinat cu ancheta privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale. El a primit puteri sporite, iar numirea sa este consecinţa directă a demiterii brutale de către Trump a lui James Comey, care era atunci şeful poliţiei federale şi însărcinat cu ancheta. 

De când a fost numit, Mueller a inculpat cetăţeni şi companii din Rusia pentru rolul lor într-o campanie de dezinformare pe reţelele de socializare în 2016 vizând sporirea şanselor de victorie ale lui Trump. 

Rusia neagă categoric orice înţelegere secretă, însă serviciile de informaţii americane estimează că Putin în persoană a decis această campanie de propagandă cibernetică.  Patru membri ai echipei de campanie a lui Trump din 2016 au fost puşi sub acuzare, însă pentru delicte care nu sunt direct legate de o eventuală înţelegere secretă, care nu a fost dovedită încă.