Trump este „îngrozit” că avocatul său de la Casa Albă cooperează cu anchetatorii
- Dosofteea Lainici
- 10 iulie 2022, 09:15
Fostul consilier al Casei Albe a lui Trump, Pat Cipollone, s-a prezentat vineri în fața comisiei Camerei Reprezentanților care anchetează evenimentele din 6 ianuarie pentru un interviu maraton,care a ținut mai mult de șapte ore.
Pat Cipollone, pe care vicepreședintele comisiei, Liz Cheney, R-Wyo., l-a descris în mod repetat drept un martor important, s-a alăturat comitetului pentru un interviu cu ușile închise, făcând numeroase pauze cu avocații săi de-a lungul zilei. A stat aproximativ șapte ore și jumătate. „El a fost un martor cooperant în parametrii dorinței sale de a proteja privilegiul executiv pentru biroul de consilier general”, a declarat vineri o sursă familiarizată cu prima parte a mărturiei sale.
Donald Trump este „îngrozit” că fostul său avocat de la Casa Albă cooperează cu comitetul restrâns al Camerei Reprezentanților care investighează insurecția de anul trecut, a declarat nepoata sa Mary Trump într-un interviu acordat sâmbătă, citat de HuffPost.
„A spune că Donald este îngrozit este corect – și, de asemenea, o subestimare”, i-a spus Mary Trump lui Katie Phang pe MSNBC. „Cred că aceasta ar putea fi prima dată în toată viața lui când nici măcar el nu poate nega că toată apărarea s-ar putea într-adevăr să se prăbușească.”. Donald Trump și-a anunțat intenția de a candida din nou, în 2024.
„Numărul mare de dovezi pe care l-am văzut ieșind din aceste audieri ale comitetului este copleșitor”, a adăugat ea. Dar ceea ce este „și mai îngrijorător pentru el este că martorii care vin acum în față sunt din ce în ce mai importanți... și sunt de necontestat”, a spus Trump.
Avocatul a fost audiat timp de 8 ore
Avocatul Pat Cipollone a petrecut vineri aproape opt ore fiind intervievat sub jurământ de membrii comitetului din 6 ianuarie. Rep Zoe Lofgren (D-Calif.) a declarat vineri la CNN că Cipollone nu a „contrazis” niciun alt martor care a depus mărturie în fața comitetului. Ea a considerat că audierea lui Pat Cipollone a „meritat din plin” și a spus că „informații noi” au fost dezvăluite. Informații pe care comitetul intenționează să le împărtășească în curând și marelui public.
Audierea lui Cipollone a a fost prefigurat dramatic în mărturia de săptămâna trecută a lui Cassidy Hutchinson, un fost consilier al șefului de cabinet al lui Trump la Casa Albă, Mark Meadows. Ea l-a caracterizat pe Cipollone ca fiind aproape isteric în eforturile sale de a-l împiedica pe Trump să se alăture susținătorilor săi la Capitoliu, avertizând că, dacă o va face, „vom fi acuzați de fiecare crimă imaginabilă”, a spus Hutchinson, citat de avocat.
Hutchinson a spus că l-a auzit-o pe Cipollone spunându-i lui Meadows că mulțimea adunată în fața Capitoliului „cerea literalmente” ca vicepreședintele SUA de atunci Mike Pence „să fie spânzurat”. Când Meadows aspus că Donald Trump credea că „Mike deserves it - Mike (Pence) merită o asemenea atitudine”, a mărturisit Hutchinson, iar Cipollone a răspuns: ”This is f-ing crazy - Este o nebunie dată naibii”.
De ce candidează Trump
Mary Trump crede că „factorul motivant” din spatele oricărei decizii a unchiului ei de a candida la președinție în 2024 va fi o încercare de a evita urmărirea penală pentru o listă extinsă de potențiale acuzații penale împotriva lui.
În trecut, „Donald (Tump) a folosit două metode” pentru a scăpa de responsabilitate, a spus ea. „A tras de timp sau a cheltuit mai mult decât adversarii. Asta nu ar trebui permis aici. Dacă candidează din nou pentru o funcție cred că [ar] trebui dat un răspuns la întrebarea: Este cineva mai presus de lege?”