Discursul despre starea națiunii de marți seara a fost o bijuterie oratorică: Trump a făcut o pledoarie fi erbinte la unitate, fără a da nici un pas înapoi în privința subiectelor sale cheie: imigrația, zidul, avorturile, Siria.
„ AGENDA POPORULUI AMERICAN”
Unitatea a fost principala temă a cuvântării: „Milioane de concetățeni ne privesc acum cu speranța că vom guverna nu ca două partide, ci ca o națiune unică. Agenda pe care o voi expune nu este o agendă Republicană sau Democrată: este agenda poporului american.”
În discursul care a avut ca deviză „Să alegem măreția”, Trump a enunțat cinci teme pentru care, într-o măsură mai mare sau mai mică, au militat atât Republicanii cât și Democrații: locurile de muncă și un comerț echitabil, reconstruirea infrastructurii naționale, ieftinirea asistenței medicale și a medicamentelor, crearea unui sistem de imigrație legal și sigur și un program de politică externă care acordă „întâietate intereselor americane”.
„Victorie nu înseamnă să câștige partidul tău. Victorie înseamnă să câștige țara noastră,” a punctat președintele, făcând apel la înlăturarea divergențelor partizane.
„Putem să ne facem comuni tățile mai sigure, famili ile mai puternice, cultura noastră mai bogată, credința noastră mai puternică și clasa noastră de mijloc mai mare și mai prosperă decât oricând. Dar trebuie să respingem politicile de răzbunare, de opoziție și de represalii și să îmbrățișăm potențialul nelimitat al cooperării, al compromisului și al binelui comun.”
„NU VĂ AȘEZAȚI ÎNCĂ! ”
Trump a folosit discursul pentru a-și expune realizările din cei doi ani, în special cea mai mare reducere de taxe și impozite din istoria SUA, care a dus la un boom economic și la crearea a peste 5 milioane de noi locuri de muncă.
Comentariile președintelui despre beneficiile economice în favoarea femeilor au fost unul dintre cele mai spectaculoase și uluitoare momente ale serii, în care Republicani și Democrați au ovaționat minute în șir în picioare, scandând „USA! USA!”. „Nu vă așezați încă. O să vă placă ce o să spun în continuare”, a glumit Trump. „La exact un secol după ce Congresul a adoptat amendamentul constituțional care le dădea femeilor drept de vot, avem mai multe femei membre ale Congresului decât oricând.”
„ ANCHETELE PARTIZANE POT STOPA MIRACOLUL ECONOMIC”
Președintele a profitat de ocazie pentru a ataca investigațiile declanșate de Congres, în special cea la adresa sa legată de presupusa complicitate cu Rusia. „Un miracol economic are loc acum în Statele Unite și singurul lucru care îl poate stopa sunt războaiele nebunești, politica sau anchetele partizane”, a spus Trump, care a adăugat: „Dacă dorim pace și lege, atunci nu pot fi război și anchete. Lucrurile nu funcționează așa.”
„ ZIDURILE FUNCȚIONEAZĂ , ZIDURILE SALVEAZĂ LEGI”
În ciuda apelului său la un compromis politic, Trump nu a arătat nici cea mai mică disponibilitate de a renunța la construirea zidului anti-imigranți de la frontiera cu Mexicul, una dintre temele care îi dezbină cel mai mult pe Republicani și Democrați, determinând închiderea guvernului pentru cinci săptămâni. „Este o chestiune morală. Statul fără-delege din sudul graniței noastre reprezintă o amenințare la adresa siguranței, securității și prosperității tuturor americanilor. Avem datoria morală de a crea un sistem de imigrație care să protejeze viețile și slujbele cetățenilor noștri. Aceasta include și obligația noastră față de milioanele de imigranți care trăiesc astăzi aici și care au respectat regulile și legile.” Și Trump a adăugat: „Pe scurt, zidurile funcționează, zidurile salvează vieți. Așadar, să lucrăm împreună, să facem un compromis și să ajungem la un acord care să facă America cu adevărat mai sigură.”
„COPIII – NĂSCUȚI SAU NENĂSCUȚ I – SUNT CREAȚI DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU”
Trump nu a ratat ocazia de a înfiera recenta lege din statul New York, precum și proiectele legislative din Virginia, New Mexico și alte state, care permit avortul până în ultima clipă de sarcină, inclusiv când a început travaliul. Președintele a cerut Congresului să adopte o lege care să interzică avortul în ultimele luni de sarcină. „Haideți să colaborăm pentru a crea o cultură care să prețuiască viețile nevinovate. Și haideți să reafirmăm un adevăr fundamental: toți copiii – născuți sau nenăscuți – sunt creați după chipul sfânt al lui Dumnezeu.”
RELAȚIA „BUNĂ ” CU KIM
Președintele american a elogiat acțiunile administrației sale în domeniul securității, în special asigurarea unui buget mai mare pentru armată și eforturile pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea. El a descris relația sa cu Kim Jong Un drept „bună” și a anunțat că va avea o nouă întâlnire cu acesta în Vietnam, pe 27 și 28 februarie. Trump și-a reafirmat decizia de a retrage trupele din Siria, o măsură care i-a atras critici aspre atât din partea Democraților cât și a Republicanilor.
„CUM VOM RĂMÂNE ÎN MEMORIA VIITORULUI?”
Finalul discursului a fost electrizant: „Ce vom face cu acest moment? Cum vom rămâne noi în memoria viitorului?... Trebuie să alegem dacă suntem definiți de diferențele dintre noi sau dacă îndrăznim să trecem peste ele. Trebuie să alegem dacă ne risipim moștenirea sau dacă ne declarăm mândri că suntem americani... Dumnezeu să aibă în pază America!”