Președintele american Donald Trump s-a întâlnit vineri cu Kim Young Chol, apropiat al liderului Coreei de Nord, Kim Jong Un. Cei doi au avut o întrevedere în vederea unui nou summit între cei doi lideri.
Această întrevedere cu Kim Yong Chol în Biroul Oval este menită să „continue progresul spre denuclearizarea definitivă şi complet verificată a Coreei de Nord”, a declarat Preşedinţia americană.
Ea urmează unei prime întrevederi, vineri dimineaţa, într-un hotel din Washington, între acest emisar, secretarul de stat american Mike Pompeo şi trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun. Cei trei oameni de stat „au avut o discuţie bună” asupra „eforturilor pentru a face să avanseze angajamentele asumate de preşedintele Trump şi preşedintele Kim Jong Un în timpul summitului lor din Singapore”, a anunţat Departamentul de Stat al SUA.
Semn al caracterului sensibil al acestei întrevederi, Departamentul de Stat american a aşteptat până vineri dimineaţa pentru a confirma această întrevedere cu interlocutorul privilegiat al diplomaţiei americane în dificilele negocieri asupra dezarmării nucleare a Coreei de Nord. La începutul lui noiembrie, anularea în ultimul moment a vizitei acestui înalt oficial nord-coreean a scos la lumină blocajul din discuţii.
Nu este prima dată când Kim Yong Chol este primit în Biroul Oval. Vizita sa precedentă, din primăvară, a relansat procesul diplomatic care a permis să fie întoarsă pagina unui 2017 presărat cu teste balistice şi nucleare nord-coreene, sancţiuni internaţionale şi ameninţări între cele două tabere, informează Agerpres.