Donald Trump, președintele SUA, le-a transmis un mesaj tăios șefilor militari din Venezuela. Acesta i-a anunțat că dacă nu fac ce trebuie, „vor pierde totul”
Preşedintele american, Donald Trump, a lansat un apel luni şefilor militari din Venezuela să i se alăture opozantului şi preşedinte autoproclamat Juan Guaido şi să lase să intre ajutorul umanitar în ţara lor, în caz contrar riscând să „piardă totul”, relatează Agerpres.
„Ochii lumii întregi sunt îndreptaţi astăzi asupra voastră”, a avertizat Donald Trump.
„Puteţi alege să acceptaţi oferita generoasă de amnistie a preşedintelui Guaido şi să trăiţi în pace alături de ai voştri (...) Dacă nu, puteţi alege a doua cale: să continuaţi să îl sprijiniţi pe Maduro. În acest caz, nu veţi avea niciun loc unde să vă refugiaţi, nicio ieşire posibilă. Veţi pierde totul”, a declarat preşedintele Statelor Unite într-un discurs la Miami.