Donald Trump a anunțat că va veni cu întăriri militare la graniță pentru a contracara afluxul de imigranți venit din America Centrală. În lipsa unui zid fizic la granița cu Mexic-ul, președintele SUA a amenințat că va construi un „zid uman”, dacă va fi necesar.
Trump a declarat că este pregătit să blocheze o nouă „caravană de migranți” din America Centrală, susținând că a trimis „întăriri militare”.
„O mulţime de oameni urmează să sosească prin Mexic în speranţa de a inunda frontiera noastră de sud”, a transmis Donald Trump pe Twitter, potrivit Agerpres.ro.
„Sunt 2.000 de străini în nordul Mexicului care, în cadrul unei caravane, vor să treacă în Texas”, a declarat ministrul securităţii interne, Kirstjen Nielsen.
„Suntem gata să-i oprim”, a adăugat acesta, într-un comunicat.
"Am trimis întăriri militare", a spus Donald Trump pe Twitter, care a adăugat că „vom construi un Zid Uman dacă este necesar. Dacă am avea un adevărat Zid, ar fi un non-eveniment”.