FBI a deschis în 2017 o anchetă pentru a stabili dacă preşedintele american Donald Trump a lucrat pentru Rusia, potrivit unor surse anonime, citate vineri de cotidianul New York Times, relatează AFP.
Investigaţia FBI a fost rapid inclusă în ancheta deschisă de către procurorul special Robert Mueller privind suspiciunile de complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump pentru alegerile prezidenţiale din 2016. New York Times nu oferă indicii privind eventuale concluzii ale cercetărilor întreprinse de către FBI.
Poliţia federală americană şi-a deschis ancheta ca urmare a demiterii directorului său James Comey de către Trump în mai 2017, potrivit NYT. Surse citate de cotidian au afirmat că ancheta avea un aspect privind contraspionajul şi unul penal.
Aspectul privind contraspionajul trebuia să stabilească dacă Trump a lucrat, la modul conştient sau inconştient, pentru Moscova, iar cel penal se referea la demiterea lui James Comey, scrie publicaţia, conform căreia nu se ştie dacă investigaţiile privind aspectul în ce priveşte contraspionajul continuă şi acum.
NYT scrie de asemenea că FBI a avut bănuieli privind eventuale legături ale lui Trump cu Rusia încă din campania prezidenţială din 2016. Dar poliţia federală nu a deschis ancheta până când Trump l-a demis pe James Comey, care a refuzat să i se supună şi să pună capăt primelor investigaţii referitoare la o complicitate cu Rusia.
Trump, care a negat categoric orice complicitate de acest fel, critică în mod constant ancheta procurorului Mueller, pe care consideră drept ''o vânătoare de vrăjitoare'' şi o maşinaţiune ce vizează delegitimizarea preşedinţiei sale.
Ancheta lui Mueller a dus la mai multe inculpări şi condamnări ale unor colaboratori apropiaţi ai lui Trump, relatează Agerpres.