Președintele american Donald Trump face un avertisment ferm la adresa Iranului, la doar o zi după anunţul retragerii Statelor Unite din acordul vizând să împiedice Teheranul să obţină arma nucleară.
Preşedintele Trump, a ameninţat miercuri Iranul cu „consecinţe foarte grave” dacă va decide să-și relanseze programul nuclear, conform Agerpres.
„Sfătuiesc Iranul să nu relanseze programul său nuclear. Îi sfătuiesc ferm” să nu facă acest lucru, a declarat Donald Trump presei la Casa Albă înaintea unei reuniuni a cabinetului.
„Dacă facă acest lucru, vor fi consecinţe foarte grave, clar?”, a adăugat el ca răspuns la o întrebare pe această temă.
Donald Trump a anunţat marţi retragerea Statelor Unite din acordul semnat în 2015 între Iran şi marile puteri la capătul a doi ani de negocieri internaţionale.
El a mai făcut cunoscut că va restabili sancţiunile împotriva Republicii Islamice care fuseseră ridicate în schimbul angajamentului asumat de Iran de a nu se dota cu arma nucleară.
Ca reacţie, preşedintele iranian, Hassan Rouhani, unul dintre părinţii acordului, a oferit celorlalte părţi (Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) o scurtă fereastră de negocieri pentru a salva acest pact, ameninţând în acelaşi timp că Teheranul va relua programul său de îmbogăţire a uraniului.