În condițiile unui summit G20 soldat cu un comunicat diplomatic atent să nu supere pe nimeni, dar care nici nu folosește la nimic, și ale anulării întâlnirii Trump – Putin, singurul punct de interes real al reuniunii de la Buenos Aires a rămas negocierea americanochineză pentru îngroparea securii războiului commercial.
La un dineu cu fripturi de vită și vin argentinian, Donald Trump și Xi Jinping au ajuns la un armistițiu în războiul comercial în care Statele Unite sunt încleștate de nouă luni și care a pus pe jar lumea întreagă.
„A fost o întâlnire grozavă și productivă, care deschide posibilități nelimitate atât pentru Statele Unite, cât și pentru China”, a declarat liderul american. „Este o mare onoare pentru mine să lucrez cu președintele Xi.”
Actualele taxe vamale americane aplicate pe un contingent în valoare de 200 de miliarde de dolari vor fi înghețate la actualul nivel de 10%, plănuita majorare a lor la 25% de la 1 ianuarie urmând să fie amânată pentru o perioadă de trei luni, se arată într-un comunicat al Casei Albe.
China a promis tot ce i s-a cerut
În schimb, „China va accepta să achiziționeze o cantitate nestabilită încă, dar foarte substanțială de produse agricole, energetice, industriale și altele din Statele Unite, pentru a reduce deficitul comercial dintre cele două țări ale noastre”, mai spune comunicatul, care adaugă: „China a acceptat să achiziționeze produse agricole de la fermierii noștri imediat.” Pătrunderea produselor agricole americane pe piața chineză este, ea singură, o senzațională victorie a Washingtonului.
Trump și Xi au mai căzut de acord și să înceapă imediat discuții privind schimbări structurale în ceea ce privește actualele practici comerciale ale Chinei, în special legate de subvenționarea produselor exportate (care fac astfel o concurență neloială), de violarea proprietății intelectuale și de pirateria cibernetică.
Ambele țări au promis că vor finaliza „tranzacția” în termen de 90 de zile, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, Statele Unite vor ridica taxele vamale la 25%, a anunțat Casa Albă.
Consilierul de stat chinez Wang Yi a afirmat că discuțiile au fost purtate într-o „atmosferă prietenească și sinceră”. „Cei doi președinți au căzut de acord că cele două părți pot și trebuie să aibă relații bilaterale bune”, le-a spus Wang reporterilor prezenți la Buenos Aires, care a adăugat: „China dorește să își mărească importurile în concordanță cu necesitățile pieței sale interne și ale oamenilor, inclusiv produse comercializabile provenind din Statele Unite, cu scopul reducerii dezechilibrului comercial dintre cele două țări.”
Exasperat de deficitul comercial uriaș al Statelor Unite (800 de miliarde de dolari, în 2017, din care 375 de miliarde cu China) ca urmare a catastrofalelor politici economice din timpul mandatelor lui Obama, Donald Trump a început în martie o vastă campanie de redresare a balanței comerciale americane.
„Când o țară (SUA) pierde multe miliarde de dolari în comerț cu aproape fiecare țară cu care face afaceri, războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat”, scria Trump pe Twitter la 2 martie. „Când pierzi 100 de miliarde de dolari cu o anumită țară și face pe șmechera, dacă nu mai faci comerț cu ea, câștigi enorm. E ușor!”
„Războaiele comerciale sunt ușor de câștigat”
Trump a dat o lecție de economie Chinei În condițiile unui summit G20 soldat cu un comunicat diplomatic atent să nu supere pe nimeni, dar care nici nu folosește la nimic, și ale anulării întâlnirii Trump – Putin, singurul punct de interes real al reuniunii de la Buenos Aires a rămas negocierea americanochineză pentru îngroparea securii războiului comercial Principiul economic aplicat de Trump, în ceea ce presa a numit războaie comerciale este într-adevăr simplu: în 2017, importurile chineze din Statele Unite au fost de 130 de miliarde de dolari, iar importurile americane din China de 505 miliarde. Ceea ce înseamnă, grosso modo, că gradul de dependență al economiei chineze de economia americană este de cinci ori mai mare decât gradul de dependență al economiei americane de cea chineză. Altfel zis, chinezii sunt de cinci ori mai interesați să ajungă la un „acord de pace” decât americanii.
Folosind același principiu, Trump a reușit, amenințând cu taxe suplimentare, să renegocieze Acordul Nord-American de liber-schimb cu Canada și Mexic și este foarte aproape de a ajunge la o nouă înțelegere cu UE.
Prințul saudit a bătut „cuba” cu Putin și l-a zeflemisit pe Macron
Prințul moștenitor Mohammed Bin Salman (zis MBS) a fost vedeta reuniunii G20 de la Buenos Aires. Toate camerele au fost cu obiectivele pe tânărul de 33 de ani, succesor la tronul regatului petrolifer din Golf, suspectat de implicarea în asasinarea lui Jamal Khashoggi pe 2 octombrie în consulatul saudit de la Istanbul.
Uimitor, MBS a avut un comportamente foarte dezinvolt: el a bătut „cuba” cu un Vladimir Putin de o rară jovialitate și a părut să-l zeflemisească pe Emmanuel Macron, în timp ce președintele francez îi făcea morală.
În prima zi a reuniunii G20, Macron l-a zărit pe MBS și s-a dus către el. Într-o înregistrare video postată de șeful de cabinet al prințului, Bader Al-Asaker (cont urmărit de 1,3 milioane de persoane), MBS are o expresie neutră, ba chiar zâmbește ușor batjocoritor, în timp ce Macron pare nervos. Mai mulți ziariști au putut auzi crâmpeie din dialogul în engleză, acoperit de zgomotul ambiant și de anunțurile de la difuzor. Macron îi spune ceva la ureche lui MBS, iar acesta răspunde zâmbind: „Nu-ți face griji!”. „Ba îmi fac griji. Sunt îngrijorat. Ți-am spus”, răspunde Macron. Apoi continuă: „Nu mă asculți niciodată.” „Sigur că te ascult”, replică MBS. Macron insistă: „Pentru că ți-am spus. Asta te-ar proteja mai mult”. „Sunt un om de cuvânt”, răspunde sauditul, după care cei doi s-au îndepărtat de cameră.
Ziariștii de la Le Point cred că au descifrat cum Macron îi mai spune ceva despre un mesaj pe care i l-ar fi transmis printr-o cunoștință comună și care ar fi Mohammed Bin Zayed, prințul moștenitor al Emiratelor Arabe Unite. „Mi-a spus, mi-a spus”, a răspuns MBS.
„Informala” Putin-Trump
Nici Donald Trump nu l-a ocolit pe MBS. „A schimbat câteva glume” cu prințul saudit, arată un comunicat al Casei Albe. În ceea ce privește întâlnirea oficială dintre Trump și Putin, anulată de partea americană, ea a fost înlocuită cu o convorbire „informală”, care a avut loc la dineul de vineri al celor 20 de lideri. „Este regretabil că nu reușim să avem o întâlnire adevărată, care era necesară demult”, a declarat Putin, citat de Reuters. Iar secretarul de stat american, Mike Pompeo, a afirmat că singurul motiv pentru care a fost anulată întâlnirea oficială a fost conflictul ruso-ucrainean din Marea Neagră, nicidecum declarațiile fostului avocat al liderului american, Michael Cohen, care a pledat vinovat joi în legătură cu minciunile pe care le-ar fi spus despre un proiect de construire al unui „Trump Tower” la Moscova.