Trump a cocoșat China cu taxe

Department of Defense senior leaders attend the 9/11 Observance Ceremony at the Pentagon in Washington, D.C., Sept. 11, 2017. During the Sept. 11, 2001, attacks, 184 people were killed at the Pentagon. (DOD photo by Navy Petty Officer 1st Class Dominique A. Pineiro)

Donald Trump a anunțat joi pe Twitter noi taxe vamale pe mărfuri în valoare de 300 de miliarde de dolari din China.

Președintele american Donald Trump a anunțat joi într-o serie de mesaje pe Twitter că Statele Unite vor institui începând cu 1 septembrie taxe vamale de 10% pe mărfuri în valoare de 300 de miliarde de dolari importate din China.

Este vorba de categorii de mărfuri care pânăa cum scăpaseră netaxate în războiul comercial dintre Beijing și Washington.

Totuși, caracteristic modului de negocieri al lui Trump, care folosește atât biciul cât și zăhărelul, liderul de la Casa Albă a spus că negocierile cu China, care au fost reluate săptămâna aceasta la Shanghai, într-o nouă încercare de a pune capăt diferendului comercial dintre cele două mari puteri, vor continua așa cum se prevăzuse.

Trump acuză Beijingul că nu și-a ținut promisiunile, și anume că va face achiziții masive de produse agricole americane și că va înceta vânzările de fentanil, un opioid controversat în SUA.

Pe Wall Street, indicele Dow Jones a trecut pe roșu în urma acestui anunț al lui Trump. Prețul petrolului, deja în cădere, și-a accentuat tendința.

Războiul comercial a fost pornit de către administrația americană într-o tentativă de a echilibra balanța comercială, grav deficitară mai ales în relația cu China, după opt ani de mandat dezastruos în care Barack Obama a făcut totul pentru a încuraja importurile de mărfuri chinezești.

Un alt motiv al supărării Washingtonului este furtul de tehnologie la care chinezii se dedau sut pretextul importurilor de mărfuri americane.