TRIUMF românesc la BERLIN. ''Ana, mon amour" a câștigat URSUL DE ARGINT

Filmul ''Ana, mon amour'' al regizorului român Călin Peter Netzer a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică, în cadrul galei de premiere a Festivalului Internațional de Film de la Berlin desfășurată sâmbătă seara.

Premiul a fost acordat Danei Bunescu pentru montajul acestui film, care este analiza unei povești de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate și delicate momente din evoluția unui cuplu.

Protagoniștii, Toma și Ana, se cunosc în facultate, se apropie rapid și încep o relație de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma își asumă rolul de protector necondiționat. Deși pare să dețină controlul asupra relației, ani mai târziu el se trezește gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înțelege, forâându-se până la limită în încercarea de a o salva.

''Ana, mon amour'' a fost proiectat în premieră mondială vineri seara în cadrul competiției oficiale a prestigiosului festival de la Berlin, pe marile ecrane din România putând fi vizionat începând din 3 martie. Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu și Iulia Lumânare și a fost inspirat de romanul ''Luminița, mon amour'' scris de Cezar Paul Bădescu.

Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul și sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer și Oana Iancu.