Autocarul, incrip ționat cu „O țară, trei culori și milioane de inimi care bat pentru România” ajunsese la stadion. Televiziunea care produce meciurile pentru Euro 2016 e nemiloasă. Pe monitoarele de la masa presei curg imagini de la coborârea din autocar, de pe culoare, de la intrarea în vestiar. Va veni ziua când vom vedea și vom auzi manifestările ori indicațiile tactice ale antrenorilor, ca la baschet sau ca la handbal!


„De multă vreme n-au vorbit așa de frumos”

Pe fața lui Dumitru Moraru se citea încordarea. Nici pe 16 aprilie 1983, când „Țețe” Moraru a ferecat poarta României în marea victorie contra Italiei, campioana Lumii, nu era așa de grav. Atunci, după marele gol al lui Boloni și după un mare meci al lui Balaci, pe „23 August” s-au aprins zeci de mii de torțe. Venea lumină dinspre fotbalul nostru, într-o vreme în care noi nu mai aveam lumină nici în case. Gabriel Berceanu, șeful de presă de la FRF, bate cuba cu jucătorii și îi încurajează. Mulți dintre ei zâmbesc, aș crede că băiatul tânăr în costum albastru le spune glume după cum li se șterge tensiunea de pe fețe. Dar nu e timp de glume, când peste o oră sau două te așteaptă Franța, Marseilleza și vreo 70.000 de francezi cu chef de sânge. În 1983, responsabil cu moralul era Rică Răducanu, la naționala condusă de un antrenor de 37 de ani, Mircea Lucescu pe numele său. Ștafeta a preluat-o acum Berceanu.

Am ratat un rezultat mare. Gianina Fiordean, o româncă din Baia Mare, stabilită de peste un deceniu la Paris, a văzut meciul la TF 1, postul „free to air” care preia o parte din jocurile de la Euro. Arabii de la BEIN Sports, filială a Al Jazeera, sunt jupânii care transmit în Franța toate meciurile. La noi, în rolul ăsta joacă Dolce. „Nu sunt microbistă din cale afară, dar m-am uitat la meci. De mulți ani, de foarte mulți ani, nu am mai auzit să se vorbească atât de frumos pe un post francez despre România. M-a emoționat teribil când comentatorul a spus că imnul nostru are un mesaj asemănător cu La Marseillese…” La alegerile din 2014, Gianina a fost în prima linie „la bătăliile” care s-au în Ambasada României pentru votul de la prezidențiale. Deși nu e naivă, ea mai crede că în clasa politică se poate schimba ceva.

Mâini de plastilină

Mai erau câteva minute. Francezii se temeau, cred că se împăcaseră cu egalul. Lloris a și tras de timp la o degajare, Viorel Tudorache de la „Libertatea” privea ceasul și zicea că numără secundele ca la Revelion. Dar a venit șutul fantastic al lui Payet și „Stade de France” ni s-a prăbușit în cap cu al lor „Allez les bleus” cu tot. Toată săptămâna, Deschamps s-a perpelit dacă să joace cu Payet sau cu Martial. De ce ai ales așa de prost pentru noi, monsieur Didier? Ca și la primul gol, când cu tot faultul lui Giroud, cred că vina e lui Tătărușanu, nu ieși la o așa centrare cu mâini de plastilină, le-am dat o mână de ajutor. Hoban a judecat prea lejer faza, măcar cu ochii minții poate privea și el la ceas, așa că Payet a avut timp să-și potrivească pașii pentru acel șut de manual și de reluări tv.

„Nu va fi ușor să-i recuperăm”

În acel moment aș fi vrut să văd ochii albaștri ai Mariei Iordănescu, fata selecționerului, care a oferit cel mai emoționant moment al serii, dar masa presei era mai sus decât locurile pe care a stat familia „Generalului”. Sper că în ochii ei se putea vedea totuși mândria pentru cum „tricolorii” au jucat în seara cu covor roșu de pe „Stade de France”. Anghel Iordănescu (foto mic) a intrat în sala conferinței de presă stors de tensiune. El, care a trăit Cardifful și Pasadena, marile momente ale „Generației de Aur”, despre care s-a vorbit și se va mai vorbi, ca despre Călugăreni sau Oituz. Câțiva dintre noi aveam în gând aceeași întrebare, dar ofițerul de presă al UEFA, care stabilește ordinea întrebărilor, a pus ochii pe Adrian Soare de la „Radio România”. Unul dintre cei mai vechi crainici a întrebat direct: „Golul primit în ultimele minute îi va descuraja pe jucători sau îi va mobiliza pentru meciul cu Elveția?” Iordănescu a tras aer în piept, a și oftat un pic, așa cum mai făcuse pe durata speachului de început: „E o foarte mare tristețe. Am trecut pe lângă un rezultat foarte bun, ratat doar din cauza unui șut fabulos, al unui jucător fabulos. Să știți că pe lângă recuperarea mentală în urma unui astfel de meci, trebuie să asigurăm jucătorilor și recuperarea din punct de vedere fizic. Nu va fi ușor”.

Așteaptă Elveția strângând din dinți

Când a ajuns la stadion, Deschamps era decolorat la față. A făcut câțiva pași și s-a apucat să-și aranjeze cracul pantalonului, parcă să mai tragă de timp și de presiunea din jur. La sfârșit, în sala de la „Stade de France”, culoarea din obraji îi revenise. L-a amintit de trei ori elogios pe Payet, căruia i-a spus numai „Dimitri”, pe numele mic adică. Lasă că și jurnaliștii francezi i s-au adresat lui cu „Didi”, interesant mod familiar de a discuta și a spune lucrurilor pe nume. „Dacă ați fi intrat în vestiar, ați fi văzut tristețea jucătorilor”, spusese Iordănescu în noaptea tristă de după meci. Nu am intrat în vestiar, dar cei de pe lângă echipă, spun că Săpunaru, Pintilii și Hoban erau cei mai afectați. Nopțile de după meciuri trec greu. Unele nu trec niciodată. Sâmbătă, în hotelul de lux din pădurile de la Chantilly, 23 de jucători români s-au trezit liniștiți și îndârjiți.

„I-am văzut foarte motivați. Se simt nemulțumiți de rezultat. Mulți cred că am fost și prejudiciați de arbitru. Dar pe toți i-am văzut bucuroși că au recâștigat publicul de acasă, pe oamenii care poate nu mai aveau încredere în ei. Mi se par că au o atitudine de mobilizare puternică, gen <>, a spus o voce din anturajul naționalei.

„Și mâine e o zi”

„Și mâine e zi”, spunea Scarlett O Hara în „Pe aripile vântului”, una din cele mai faimoase replici ale industriei filmului. Până la meciul cu Elveția au mai rămas două zile. „Stade de France” e stadionul de azi. Dar „Parc des Princes” a rămas arena de suflet a francezilor, stadionul lui Platini și Rocheteau, al lui Tresor și Giresse. Pe această arenă, într-o seară de primăvară a anului 1974, a debutat în echipa noastră națională, contra Franței, unul dintre cei mai mari fotbaliști români. Ilie Balaci. Avea 17 ani și 6 luni. Pe acest stadion, miercuri, 15 iunie, de la ora 19:00, ora României, „tricolorii” vor întâlni Elveția.

Te-ar putea interesa și: